Conform polițiștilor doljeni, în noaptea de 25 spre 26 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Calafat au reţinut, pentru 24 de ore, doi tineri, de 16 și 18 ani, din comuna Seaca de Câmp, respectiv municipiul Craiova, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Asta după ce colegii lor din cadrul Poliției Municipiului Calafat au fost sesizați de către reprezentanții unui spital din Calafat, cu privire la faptul că, la unitatea medicală, s-a prezentat un tânăr, de 23 de ani, din comuna Piscu Vechi, care a declarat că ar fi fost agresat fizic. „Din cercetările efectuate de poliţişti, s-a stabilit că, în noaptea de 24 spre 25 ianuarie a.c, în jurul orei 02.30, în timp ce se afla într-un bar, din localitatea Ghidici, tânărul ar fi fost agresat fizic de doi tineri, de 16 și 18 ani, din comuna Seaca de Câmp, respectiv municipiul Craiova, cel de-al doilea lovindu-l și cu un obiect în zona feței. Cei în cauză au fost identificați la scurt timp de polițiști și conduși la sediul poliției pentru audieri.
În urma cercetărilor efectuate și probatoriului administrat de poliţişti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, tinerii au fost reținuți, pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.
În cursul zilei de duminică – 26 ianuarie, cei în cauză au fost prezentați instanței de judecată, care a dispus, față de tânărul de 18 ani, arestarea preventivă pentru 30 de zile iar față de cel de 16 ani, măsura arestului la domiciliu, pentru 30 de zile“, se arată într-un comunicat al IPJ Dolj.
Cinci localități doljene, „implicate“ într-o bătaie finalizată cu un spitalizat și doi arestați
Un tânăr din Craiova, unul din Seaca de Câmp și unul din Piscu Vechi au intrat într-un bar din Ghidici... așa începe rezumatul unei altercații care a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă și care s-a finalizat cu două arestări și o internare, ambele în municipiul Calafat.