No menu items!
luni, martie 17, 2025

Descoperire istorică! Cele mai vechi urme de locuire umană din Europa au fost  găsite în Vâlcea     

Cele mai vechi urme de locuire umană din Europa au fost identificate în situl de la Valea lui Grăunceanu – Bugiulești, județul Vâlcea. O echipă internațională ce cercetători a confirmat recent teza inițială care i-a aparținut în anii `60 unuia dintre pionierii arheologiei preistorice românești, Constantin S. Nicolăescu-Plopșor, în care se vorbea despre prezența unor hominini vechi de circa 2 milioane de ani pe teritoriul României. Studiul a fost publicat în revista Nature Communications.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Specialiști de la centre de cercetare din România, SUA, Marea Britanie, Australia, Suedia și Republica Moldova au certificat ipoteza lui Constantin S. Nicolăescu-Plopșor după ce au  reanalizat elementele faunistice descoperite de acesa cu ocazia săpăturilor arheologice care au avut loc la începutul anilor `60 în situl  din Vâlcea.  Probele  au fost datate prin metoda uraniu-plumb, una dintre cele mai eficiente metode de datare radiometrică folosite în cazul obiectelor mai vechi de un milion de ani. Aceleași metode au fost folosite și în cazul resturilor fosile animale scoase la lumină în mai multe situri din apropierea celui de la Valea lui Grăunceanu, și pe care arheologii le-au considerat contemporane sau relativ contemporane cu acesta (La Pietriș, Valea Roșcăi, Dealul Mijlociu sau Fântâna lui Mitilan). Urme de intervenție antropică descoperite în premieră pe fosile vechi de cel puțin 1,95 de milioane de ani

Peste 4500 de elemente fosile au fost analizate cu ajutorul unor microscoape de înaltă rezoluție pentru a putea identifica eventualele modificări artificiale survenite pe suprafața acestora.

Rezultatele au indicat faptul că 20 dintre acestea prezintă incizii care, cel puțin în cazul a opt dintre ele, au fost create cert în mod artificial. Faptul că inciziile apar în pozițiile anatomice care indică descărnarea, susțin autorii studiului, trădează  o operațiune de îndepărtare voită a țesuturilor moi de pe oase, implicit a unei specii hominine capabilă să folosească unelte în acest scop.

Datările au indicat o vârstă medie de cel puțin 1,95 de milioane de ani, posibil chiar peste 2 milioane de ani

„Inciziile nu au fost observate până acum, deși elementele faunistice au fost descoperite de aproape 60 de ani, pentru simplul fapt că specialiștii din acei ani de început ai arheologiei preistorice din România fie nu au acordat atenție acestui aspect, fie nu le-au observat.

Accentul s-a pus atunci pe prezența unor posibile unelte create din os, ipoteză care a fost demontată ulterior, pe baza analizei detaliate a elementelor în cauză. De altfel, atunci, la începutul anilor ’90, a început să cadă în desuetudine ipoteza prezenței hominine la Valea lui Grăunceanu”,  a subliniat pentru HotNews Adrian Doboș, arheolog în cadrul Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan”, specialist în perioada paleoliticului inferior și unul dintre autorii studiului publicat în revista Nature.

Datările au indicat o vârstă medie de cel puțin 1,95 de milioane de ani a fosilelor, posibil chiar peste 2 milioane de ani, ceea ce face ca situl de la Valea lui Grăunceanu să fie cel mai vechi sit european în care apar urme de activitate a unor homini.

„Avem o specie evoluată, capabilă să creeze unelte de piatră”

Adrian Doboș a subliniat că încă nu s-a stabilit ce specie hominină trăia atunci pe teritoriul României. „Însă este fără echivoc faptul că avem o specie evoluată, capabilă să creeze unelte de piatră acum circa 2 milioane de ani pe teritoriului României, și să le și folosească pentru a tranșa animale. Cât despre ipoteza prezenței uneltelor de os, aceasta a fost demontată de aproape 30 de ani, atunci când s-a dovedit că presupusele artefacte au apărut ca urmare a activității carnivorelor”, a mai declarat acesta pentru Hot News. https://hotnews.ro/descoperire-arheologica-majora-cele-mai-vechi-urme-de-locuire-umana-din-europa-au-fost-identificate-in-romania-ele-au-peste-195-de-milioane-de-ani-vechime-1884832?fbclid=IwY2xjawH9i_NleHRuA2FlbQIxMQABHVmaqU88pAtL0W6dLQkR-OPyyvN50qJosqWxyNZ0n8rVxvEkY8swN0Mu_Q_aem_ZyY4dQjYkq22MTebTagaKg

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

SE Craiova, amendă de la garda de Mediu după ce-a afumat, iar, Bariera Vâlcii

Societatea care produce agentul termic pentru Craiova a fost amendată în urmă poluării produse joi, 13 martie, care a...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI