Vâlcea: Amendă record dată unei femei care plimba în spațiul public câini din rasa Amstaff, fără lesă și botniță.

Biroul pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Vâlcea a amendat o femeie din Râmnicu Vâlcea cu suma de 14.500 de lei, după ce a fost surprinsă plimbându-se cu doi câini din rasa Amstaff, fără lesă și botniță. Verificările ulterioare au scos la iveală că aceștia nu erau microcipați, iar locuința în care erau ținuți nu avea afișată plăcuța obligatorie cu textul „Câine periculos/agresiv”.

0

Incidentul a avut loc în timpul unui control efectuat de polițiști ,care viza respectarea legislației privind deținerea câinilor periculoși. Conform legii OUG nr. 55/2002, deținătorii câinilor considerați periculoși, cum sunt cei din rasa Amstaff, au obligația de a-i înregistra la Poliție și de a lua măsuri suplimentare pentru siguranța publică.
Autoritățile atrag atenția asupra respectării reglementărilor legale, care includ utilizarea lesei, botniței și microcipării, precum și marcarea locuințelor unde sunt ținuți câinii cu potențial agresiv.

Facebook Comments