La cumpăna dintre ani

0

Şi în acest caz lumea e divizată. Unii tânjesc după anul care s-a scurs, încredinţaţi horaţian că şi-au trăit clipa. Mai întoarce, Doamne, roata! Alţii aşteaptă anul ce se apropie asemenea unui vis de împlinire sau unor vise. Se şi văd într-o postură sau alta, după cum şi le-au croit ca nişte confecţioneri de lux. Poate continuă aici, poate continuă dincolo, luând-o da capo. Toată filosofia e văzută individual, per capita, dacă mie îmi este bine, de ce nu ţi-ar fi bine şi ţie, de ce nu le-ar fi bine şi lor? În centrul lumii e individul, membrul, parte intrinsecă a familiei. Prin alte părţi, în ordine răsturntă, se iţeşte întâi familia. Se construieşte de la bază, job, casă, maşină, pe urmă se completează puzzle-ul. Eu fac parte din nostalgici, realitatea o trec precum gâsca prin apă, apoi ies pe mal şi rotesc cheiţa invers, retrăind ceea ce nu am trăit la scara 1/1. Ei bine, 2025 a spart deja serviciul de porţelan şi a scos în faţă o himeră, o entitate fără contur, ea sălăşluind, sublim, în fiecare. Pacea! Foarte rar pe agenda de lucru a întregului an 2024 s-a întâmplat să treacă o zi fără ştiri belicoase, din Europa de Est sau din Orientul Mijlociu, principale focare de război în evoluţie. Planeta pare să fie dată peste cap, s-au răsturnat ori sunt în curs de a se răsturna sau reforma polii de putere. Ţara noastră nu e scutită de pericolul extern, de aceea reia cu şi mai mare acuitate ideea apartenenţei la UE şi NATO. E o necugetare să afirmi că în România există partide pro şi anti-europene, fapt care impietează asupra investitorilor şi mediului de afaceri. România nu s-a considerat niciodată în afara ”Bătrânului continent”. Din nefericire, climatul politic a fost grav perturbat de anularea şi în consecinţă de amânarea alegerilor prezidenţiale prin decizia deloc salutară a CCR. În altă ordine de idei, România s-a schimbat la faţă datorită proiectelor înfăptuite cu bani europeni, în primul rând, şi mai puţin prin forţe proprii, minate de corupţie şi de reforme mai mult pe hârtie. Sunt mari disparităţi sociale, o treime din populaţia României trăieşte sub spectrul sărăciei şi excluziunii sociale. Mă uit zilele acestea la cozile bătrânilor de pe culoarele CAR-urilor pentru un amărât de împrumut şi nu îmi pot reprima emoţia. Lunar părăsesc ţara specialişti de prim rang, dar şi mână de lucru în varii domenii. Tineretul pare să nu-şi fi găsit busola sub arcul puterii şi forţează noi concepte de atitudine şi afirmare. Aşteptăm febril cumpăna dintre ani în pocnetul dopurilor de şampanie, în speranţa, eterna speranţă, că post-festum, în loc de lapte şi miere, nu va curge apă chioară. Patria, iar nu ţara, care poate fi şi de adopţie, se întoarce la instinctul natural. Din partea săptămânalului Indiscret în Oltenia, un cordial La mulţi ani!

Facebook Comments