În aceste vremuri în care partidele clasice sunt contestate de un electorat care a obosit să caute un drum de ieșire dintr-o tranziție prea dură și prea lungă, doljenii au posibilitatea de a vota un independent ale cărui studii și carieră profesională sunt deasupra oricărei urme de îndoieli. Aurelian Dan, fost ofițer al Poliției Române, este craioveanul care, după ce în alegerile locale din vară a fost o surpriză de proporții, candidează acum pentru un mandat de deputat din aceeași postură de independent. El este independent de interesele impuse de unul sau altul dintre partidele de pe scena politică doljeană, dar atent și dedicat rezolvării nevoilor oamenilor de rând, cetățenilor obișnuiți care muncesc din greu 8 – 12 ore pentru a le putea pune pe masă copiilor o cină decentă. „Cetățeanul trebuie să fie centrul universului pentru orice ales, fie că vorbim de consilieri locali sau parlamentari, deoarece cu toții trebuie să ne reamintim că puterea este în mâinile omului simplu, contribuabilului care din salariul său întreține statul român! Pentru mine, ca om al legii și umil slujitor al Sfintei Biserici Ortodoxe Române, bunăstarea craiovenilor, a doljenilor în general, reprezintă cea mai puternică motivație, siguranța lor pe stradă, la școală, în case, un scop al viitoarei mele cariere în Parlamentul României“, a declarat Aurelian Dan, candidat independent pentru Camera Deputaților în județul Dolj.
Aurelian Dan a absolvit Facultatea de Poliţie din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“, specializarea Ordine şi Siguranţă Publică, dar şi Facultăţile de Economie şi Administrarea Afacerilor şi cea de Drept. El a fost ofiţer în cadrul Biroului de investigare a fraudelor Urziceni–Ialomiţa, apoi la Serviciul de investigare a criminalităţii economice. Dan a absolvit cursul de perfecţionare al ofiţerilor în cadrul Centrului de Pregătire Schengen la Ploieşti, dar şi Masterul Juridic din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii din Craiova, specializarea Drepturile Omului. În 2015, el a ocupat funcţia de ofiţer coordonator în cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Pleniţa – Dolj, apoi a trecut în rezervă. Din anul 2018, el este consilier juridic, iar trei ani mai târziu a absolvit programul de formare psihopedagogică al Departamentului pentru pregătirea personalului didactic. În urmă cu trei ani, el a fost admis la Facultatea de Teologie Ortodoxă, iar în prezent este Consilier Parohial în cadrul Parohiei Obedeanu din Craiova cu hramul „Buna Vestire”. În paralel cu cariera sa profesională, el s-a implicat şi în societatea civilă craioveană, în 2022 devenind preşedintele ONG-ului „Asociaţia Memento Vivere“.
Cod AEP: 14240032