Lasconi, victorie surpriză în fieful Olguței

Primul tur al alegerilor prezidențiale a adus rezultate interesante în Dolj. Deși județul și-a păstrat „haina roșie“, municipiul Craiova, unul dintre cele mai importante bastioane PSD din țară, a fost scena unei surprize majore, candidatul USR, Elena Lasconi, reușind să se impună în fața candidatului PSD. Acest rezultat este cu atât mai notabil cu cât primarul municipiului este Olguța Vasilescu, o figură centrală a partidului.

0

Conform datelor Autorității Electorale Permanente, scrutinul de duminică a arătat, încă o dată, că Doljul rămâne un județ în care PSD are rădăcini puternice. Nu este de mirare că pe primul loc s-a clasat Marcel Ciolacu, care a obținut însă doar 30,42% din voturi. Cele mai mari procente le-a înregistrat în:
Ghidici: 72,9%
Brabova: 65,21%
Seaca de Pădure: 62,52%
Caraula: 62,28%
Drănic: 60,21%
Aceste procente confirmă dominația PSD în mediul rural din Dolj, bazată pe un număr foarte mare de primari, o rețea foarte bine organizată, dar și pe tradiția votului politic de stânga.

Călin Georgescu – independent
Surpriza acestor alegeri, independentul Călin Georgescu (17,92%) a reușit să atragă votanți din toate zonele județului, obținând în final un rezultat neașteptat, însă cu aproape cinci procente sub media națională. Cele mai bune scoruri le-a obținut în localitățile:
Goiești: 27,83%
Filiași: 25,7%
Sadova: 25,32%
Șimnicu de Sus: 25,23%
Brădești: 25,18%
Observăm, așadar, că Georgescu a reușit să mobilizeze un segment al electoratului dezamăgit de opțiunile tradiționale, în special în orașe mici și zone de tranziție rural-urbană.

George Simion – AUR
Liderul AUR, George Simion (15,93%), a avut o performanță bună în câteva comune, unde mesajele naționaliste și conservatoare par să fi prins bine:
Secu: 73,14%
Sopot: 32,98%
Cetate: 32,28%
Vela: 32,25%
Coțofenii din Față: 28,15%
Aceste rezultate arată o polarizare în jurul temelor naționaliste, mai ales în zonele izolate și cu tradiții puternic conservatoare.

Elena Lasconi – USR
Rezultatele USR în Craiova, dar și în localitățile învecinate, precum Cârcea și Malu Mare, reflectă o schimbare în preferințele electorale ale unei părți semnificative a electoratului urban și periurban. Cele mai bune rezultate obținute de Lasconi au fost în:
Craiova: 21,53%
Malu Mare: 21,86%
Cârcea: 20,07%
Pielești: 16,19%
Ghercești: 14,27%

Nicolae Ciucă – PNL
În ciuda unui scor dezamăgitor în Dolj, premierul Nicolae Ciucă a avut o prestație foarte bună în câteva localități conduse de primari liberali, confirmând că PNL încă mai are câteva bazine electorale importante în județ. Cele mai bune scoruri obținute de Ciucă s-au înregistrat în localitățile:
Predești: 87,54%
Gogoșu: 69,8%
Rojiște: 67,8%
Castranova: 43,74%
Seaca de Câmp: 41,2%

Facebook Comments