Ligia Deca: „Limba română se va preda la Universitatea Cambridge din Marea Britanie!”

Limba română va fi predată la prestigioasa Universitate Cambridge din Marea Britanie, începând cu acest an universitar, a anunțat Ligia Deca, ministrul educației.

0

„Încă o promisiune onorată: începând cu acest an universitar, limba română se va preda la Universitatea Cambridge din Marea Britanie! (…) Continuăm să promovăm și să extindem predarea cursurilor de limbă, cultură și civilizație românească! Pentru anul universitar 2024-2025 sunt deja ocupate prin concurs 45 de posturi, în tot atâtea universități din întreaga lume!”, potrivit Ligiei Deca.

Ministerul Educației a precizat că Institutul Limbii Române a lansat concursul pentru ocuparea a patru posturi de lector de limba română. Aceste posturi sunt disponibile la:

  • Universitatea Cambridge, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord
  • Universitatea Mohammed V din Rabat, Regatul Maroc
  • Universitatea „Sf. K. Ohridski” din Sofia, Republica Bulgaria
  • Universitatea de Stat din Comrat, Republica Moldova.

Candidații eligibili trebuie să fie cadre didactice cu o vechime de minimum doi ani într-o instituție de învățământ românească acreditată sau autorizată. Pe lângă predarea limbii române, lectorii vor avea responsabilitatea de a promova literatura, cultura și civilizația românească printr-o varietate de activități academice și culturale. Aceste activități includ cursuri, seminarii, consultări, examene, elaborarea de materiale didactice, traduceri, participarea la manifestări științifice și organizarea de evenimente în comunitățile academice locale.

Facebook Comments