Prefectul județului, Ştefan Nicolae, a precizat că focarul de pestă porcină africană la exploataţia comercială de suine din comuna Ipoteşti a fost confirmat luni seara (14 octombrie – n.red.), iar marţi s-a întrunit Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor, care a hotărât luarea măsurii de ucidere a tuturor celor aproximativ 24.000 de porci din fermă. „Uciderea porcilor va începe imediat. Luni seara a fost confirmat focarul, astăzi (marți – 15 octombrie) s-a întrunit CLCB Olt şi a aprobat Planul de măsuri privind combaterea pestei porcine africane în exploataţia comercială din Ipoteşti, unde se va aplica măsura eliminării tuturor suinelor“, a spus prefectul.
Este pentru a treia oară în ultimii şase ani când la ferma de suine de la Ipoteşti este confirmat un focar de pestă porcină africană, primul focar fiind confirmat în noiembrie 2019, când au fost eliminaţi circa 3.700 de porci, iar al doilea, în vara anului 2021.
O altă fermă din judeţul Olt, din Negreni (oraşul Scorniceşti), a fost afectată de pestă porcină africană în luna aprilie anul acesta, când au fost ucişi 11.500 de porci din respectiva exploataţie.
Olt: Aproximativ 24.000 de porci de la o fermă din județ, eliminaţi din cauza pestei porcine africane
Aproximativ 24.000 de porci de la o exploataţie comercială din localitatea Ipoteşti vor fi eliminaţi din cauza unui focar de pestă porcină africană confirmat la suine din ferma respectivă.


