Aflată printre protagoniștii anchetei Recorder despre Nordis, grupul imobiliar acuzat de fraudă imobiliară, care, se pare, a păgubit sute de cetățeni cu sume de ordinul zecilor sau chiar sutelor de mii de euro, Laura Vicol și-a prezentat marți – 8 octombrie demisia din funcția de președintă a Comisiei Juridice din Camera Deputaților, unul dintre organismele capabile să propună legi care să protejeze cetățenii și să înăsprească pedepsele pentru tentativele de fraudă imobiliară. Deputata PSD și-a anunțat gestul printr-o scrisoare, subliniind însă faptul că atacurile împotriva ei sunt „nedrepte“. „Am luat această hotărâre ca urmare a atacurilor nedrepte și de o gravitate fără precedent îndreptate împotriva mea, iar până la lămurirea lor îmi doresc să demisionez”, se arată în scrisoare.
A dispărut din PSD Dolj la fel cum a apărut

Aflată la primul mandat de parlamentar, Laura Vicol și-a obținut „biletul“ către Camera Deputaților din partea PSD Dolj, fiind, în 2020, chiar prima pe lista votată de către organizația județeană. Deși nu avusese niciun fel de legătură cu PSD Dolj până atunci, ea a fost „scoasă din joben“ chiar înainte de stabilirea listelor pentru Camera Deputaților. S-a speculat că numele său ar fi fost impus organizației de la nivel central, practică, de altfel, obișnuită. Deși rămâne neclar cum a ajuns să reprezinte Doljul în Parlament, este evident că Laura Vicol a fost un „corp străin“ în sânul PSD Dolj, prezențele ei în județ de-a lungul celor patru ani fiind atât de rare că ar putea fi numărate pe degetele de la o singură mână. În plus, de peste un an, organizația condusă de Claudiu Manda pare să se fi delimitat și oficial de către propria deputată, mărturie stând pancartele fluturate de social-democrați la congresul prin care organizația de femei a PSD Dolj și-a ales noua conducere. În locul ei, PSD Dolj „l-a adoptat“ pe Adrian Câciu, actualul ministru al Fondurilor și Proiectelor Europene, cel care va deschide lista pentru Camera Deputaților la alegerile din 1 decembrie.
Ancheta Recorder: „Afacerea unui clan politico-imobiliar cu conexiuni la cel mai înalt nivel”
Așa cum am menționat, numele Laurei Vicol apare în investigația Recorder, intitulată „Afacerea unui clan politico-imobiliar cu conexiuni la cel mai înalt nivel”. Potrivit jurnaliștilor de la site-ul de investigații, grupul Nordis, al cărui asociat principal este Vladimir Ciorbă, soțul deputatei PSD, ar fi trebuit să dezvolte cel mai spectaculos proiect imobiliar din România ultimilor ani, însă afacerea pare că s-a transformat într-o schemă piramidală, cu sute de oameni păgubiți și multe milioane de euro dispărute din conturile dezvoltatorului.