Materiale didactice pentru 28 de laboratoare școlare din Vâlcea

28 de laboratoare de știință din școlile vâlcene vor fi dotate în aproximativ 60 de zile cu materiale didactice în valoare de circa 376.600 euro, a anunțat președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu. Contractul a fost semnat marți, 24 septembrie, și face parte dintr-un proiect amplu în valoare de cca 7 milioane euro.

0

„Mobilier, echipamente digitale, iar astăzi… materiale didactice! Investim în școala vâlceană, fiindcă ne dorim condiții bune de studiu pentru tinerii noștri. Mobilierul ar trebui să ajungă în circa 60 de zile. După ce, săptămâna trecută, am semnat contractul de furnizare a mobilierului specific pentru 28 de laboratoare de știință, astăzi am semnat și contractul pentru dotarea cu materiale didactice a acestor laboratoare.
Potrivit contractului, materialele didactice, în valoare de cca 376.600 euro, vor ajunge în unitățile școlare în cel mult 2 luni și cuprind:
– Sticlărie și ustensile de laborator;
– Truse pentru chimie, biologie și pentru studiul fenomenelor fizice;
– Eprubete, stative, tuburi sticlă, pensete, cleme, tăvi, lupe;
– Termometre, ph-metre, balanțe electronice;
– Microscoape optice școlare;
– Mulaje plantă și corp uman, planșe și atlase.

Contractul pe care l-am semnat astăzi face parte din proiectul nostru major, în valoare de cca 7 milioane euro, ce cuprinde dotarea cu mobilier și echipamente digitale a unităților școlare din județul Vâlcea”, a precizat Rădulescu.

Facebook Comments