Parlamentarul vâlcean a precizat că această iniţiativă legislativă este necesară în condiţiile în care tot mai mulţi părinţi ai unor tineri care se confruntă cu astfel de probleme nu pot interveni pentru a-i ajuta cu tratamentul de dezintoxicare. „Propun modificarea articolului 22 din Legea 143/2000 în sensul introducerii posibilităţii internării nevoluntare a consumatorului dependent, devenit periculos pentru sine şi pentru ceilalţi. Solicit Ministerului Afacerilor Interne să-mi transmită o situaţie clară referitoare la numărul consumatorilor de droguri periculoşi, împotriva cărora s-au luat măsuri legale până acum. Este o întrebare sugerată de părinţii care m-au vizitat la biroul de parlamentar pentru a-mi cere să iniţiez o completare a legii care sa le permită să decidă în numele copiilor lor adulţi, aflaţi într-un stadiu critic al dependenţei de substanţe interzise. Ei ştiu cel mai bine cât de urgentă este permisiunea de a putea decide internarea tinerilor în vederea unui tratament care sa ajute la dezintoxicare. Şi datorită comunicării permanente pe care o au cu alte familii aflate în acelaşi impas, ştiu şi amploarea fenomenului despre care vorbesc aici“, a anunțat, pe pagina sa de Facebook, social-democratul.
De asemenea, Eugen Neaţă a precizat că a transmis deja o întrebare legată şi de clarificarea conceptului de periculozitate, atât către Agenţia Naţională Antidrog, cât şi Ministerului Afacerilor Interne. „Este nevoie de un punct de vedere al specialiştilor acestui minister în privinţa gradului înalt de periculozitate pentru sine şi pentru alte persoane pe care îl generează dependenţii de substanţe interzise, în mediul în care trăiesc. Conceptul de periculozitate nu este interpretat unitar în ţările din Uniunea Europeană. Mai mult, el a fost înlocuit recent cu nevoia de tratament (the need for treatment), ceea ce îndeamnă pe toată lumea la o mai concretă preocupare pentru o scădere a cererii pe piaţă a substanţelor interzise prin tratarea dependenţilor de consum“, a mai spus parlamentarul vâlcean.