Două noi emisiuni de titluri de stat pot fi cumpărate, de azi, prin intermediul Poştei Române

0

Compania Națională “Poșta Română” continuă intermedierea vânzării titlurilor de stat destinate exclusiv populației, în cadrul programului „Tezaur”, lansat de Ministerul Finanțelor Publice. Astfel, începând din data de 8 iulie, 2024, românii pot subscrie pentru două noi emisiuni de titluri de stat cu scadențe la 1, respectiv 3 ani şi dobânzi anuale de 6,00%, respectiv 6,85%.

„Prin subunitățile poștale, titlurile de stat pot fi cumpărate astfel: în perioada 8 iulie – 7 august 2024, prin rețeaua de oficii poștale ale Companiei, din mediul rural; în perioada 8 iulie – 8 august 2024, din oficiile poștale din mediul urban. Sunt eligibile persoanele fizice rezidente care au împlinit vârsta de 18 ani până la data închiderii perioadei de subscriere, inclusiv. Sunt eligibile persoanele fizice rezidente care au împlinit vârsta de 18 ani până la data închiderii perioadei de subscriere, inclusiv. Nu există o sumă maximă care poate fi investită de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Titlurile de stat sunt nominative, denominate în lei, fiecare având o valoare de 1 leu. Dobânda este plătibilă la termenele prevăzute în programul de emisiune. Subscrierea de fracțiuni ale unui titlu de stat nu se acceptă. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur pot fi transferabile și se pot răscumpăra în avans. Veniturile de persoanele fizice rezidente din subscrierea și deținerea titlurilor de stat sunt venituri neimpozabile”, precizeză un comunicat al CN „Poşta Română”.

Facebook Comments