joi, martie 27, 2025

„Electric Bike – Pedalăm prin sate”: Zone superbe din Vâlcea şi Mehedinţi pot să fie vizitate cu bicicleta electrică

Unele dintre cele mai atractive zone rurale din Vâlcea şi Mehedinţi pot să fie vizitate cu ajutorul bicicletelor electrice, care sunt puse la dispoziţia turiştilor şi localnicilor, graţie proiectului „Electric Bike – Pedalăm prin sate”. Proiectul aparţine Asociaţiei Grupul de Acţiune Locală „Ţinutul Vinului", în calitate de coordonator, împreună cu celelalte două GAL-uri partenere - Asociaţia Grup de Acţiune Locală „Ada Kaleh" şi Asociaţia Grup de Acţiune Locală "Platoul Mehedinţi".

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Proiectul constă în promovarea potenţialului ecoturistic al zonelor prin crearea unui concept nou de vizită prin punerea la dispoziţia turiştilor a unui sistem gratuit de bike sharing prin instalarea unor staţii electrice de încărcare (standuri de andocare şi încărcare) dotate cu biciclete electrice. Site-ul proiectului: https://pedalamprinsate.ro/

  • Număr de biciclete electrice achiziţionate: 220, repartizate astfel:

 – GAL ŢINUTUL VINULUI: 60 biciclete;
 – GAL ADA KALEH – 80 biciclete;
 – GAL PLATOUL MEHEDINŢI: 80 biciclete;

  • Număr de standuri pentru biciclete: 22, repartizate astfel:

 – GAL ŢINUTUL VINULUI: 6 sţatii de andocare;
 – GAL ADA KALEH – 8 staţii de andocare;
 – GAL PLATOUL MEHEDINŢI: 8 staţii de andocare;

  • Număr licenţe aplicaţie sistem sharing biciclete pentru administrare, gestionare şi informaţii turistice la nivelul GAL-urilor partenere – 220 licenţe:

 – GAL ŢINUTUL VINULUI: 60 licenţe;
 – GAL ADA KALEH – 80 licenţe;
 – GAL PLATOUL MEHEDINŢI: 80 licenţe;

Managerul de proiect: „S-a dorit dezvoltarea turismului local prin metode moderne, prietenoase cu mediul

„Prin acest proiect, s-a dorit dezvoltarea turismului local prin metode moderne, metode prietenoase cu mediul, cumva să atingem zona de smart village. Fiecare dintre cele trei GAL-uri a distribuit bicicletele, câte 10 bucăţi la câte o primărie din teritoriul pe care îl acoperă, în funcţie de obţinerea unui punctaj, urmărindu-se zonele turistice din comunele respective. Practic, turistul sau localnicul vine către staţia de andocare cu telefonul şi măcar o singură dată scanează un QR Code, deblochează bicicleta şi poate să se plimbe cu ea. Este un sistem gratuit de bike sharing, noi vedem pe un calculator pe care îl avem la sediu ce se întâmplă cu bicicleta respectivă, având acordul utilizatorului în ceea ce priveşte datele personale, pentru a urmări traseul bicicletei. Vârsta minimă permisă este de 14 ani. Între 14 şi 16 ani, utilizatorul este obligat să poarte echipament de protecţie pe care trebuie să şi-l asigure, respectiv cască, genunchiere şi cotiere. Cei care au peste 16 ani pot circula liber respectând regulile de circulaţie. După ce fac circuitul, aduc bicicleta la staţie. Bicicletele sunt dotate cu nişte roţi mai groase, sistemul fatbike. Oamenii sunt informaţi, au un orar, pot să adreseze întrebări în aplicaţia respectivă, pot să ne sune. Cel care circulă are posibilitatea să urmărească pe aplicaţie obiectivele turistice care pot să fie vizitate, să ştie ce poate să vadă frumos în zona respectivă. Aceasta a fost ideea de bază a proiectului. În acest moment, bicicletele pot să fie folosite, sunt însă şi zile în care noi le blocăm pentru mentenanţă”, spune managerul de proiect Marian Trocaru.

Obiective de vizitat în zona GAL Ţinutul Vinului

GAL Ţinutul Vinului pune astfel în valoare patrimoniul local şi resursele teritoriului reprezentate în special de podgoriile viticole prin promovarea turistică a acestora şi crearea unui brand local în timp. Obiective: Măciuca: Forest Retreat & SPA, Cula Măciuceni, Tabăra Internaţională de Sculptură în Piatră Măciuca, Biserica „Sfântul Nicolae” din Zăvoieni, Biserica Parohială cu Hramul Sfântul Ioan Botezătorul. Suteşti: Biserica de lemn din Suteşti şi cele două biserici de lemn din Pietroasa (Suteşti), Prundeni: Conacul familiei Filipescu. Orleşti: Biserica Sfântul Ilie din Scaioşi, Bălceşti: Conacul Otetelişanu.

Obiective de vizitat în zona GAL Ada Kaleh

GAL Ada Kaleh pune în valoare patrimoniul natural şi resursele teritoriului cu accent pe cadrul natural din zona Dunării prin promovarea turistică a acestuia şi crearea unui brand local în timp. Obiective de vizitat: Comuna Simian: Necropola hallstattiană de la Cerneţi, Mănăstirea Cerneţi, Biserica Sf. Nicolae, Cula Tudor Vladimirescu, Cula Nistor. Comuna Butoieşti: Mănăstirea Gura Motrului, Conacul Răduţeştilor, Biserica Cuvioasa Paraschiva, Biserica de lemn. Comuna Voloiac: Biserica „Sf. Ioan Botezătorul”, Casa de lemn Tâţână Pătroi şi Casa de lemn Ioana Găină, Casa Ion Chircu, Casa de lemn Ion Moraru, Biserica „Înălţarea Domnului”, Casa Dumitru Turcu şi Casa Dumitru Hârşovoiu, Biserica de lemn „Sf. Voievozi”, Casa Ion Nica, Casa de lemn Vasile Turcu. Comuna Hinova: Castrul roman de la Hinova, Brazda lui Novac, Situl arheologic de la Ostrovu Corbului, Biserica „Sf. Mucenic Gheorghe”.

Obiective de vizitat în zona GAL Platoul Mehedinţi

GAL Platoul Mehedinţi pune în valoare patrimoniul local şi resursele teritoriului cu accent pe cadrul natural al Podişului Mehedinţi prin promovarea turistică a acestuia şi crearea unui brand local în timp. Obiective de vizitat: Comuna Isverna: Peştera Isverna: Biserica din lemn. Comuna Obârşia Cloşani: Peştera de pe Cracul cu Via; Peştera de pe Cracul cu Plopi; Peştera de la Cheia Comoriştii. Comuna Balca: Biserica de lemn din Costeşti. Comuna Cireşu: Complexul carstic Topolniţa-Epuran. Comuna Glodeanu: Crucea de la Glodeanu. Comuna Podeni: Centrul de prelucrare artistică a lemnului şi al creaţiei artistice populare (ţesături). Izvorul carstic de la Comana. Comuna Iloviţa-Biserica din Iloviţa. Brezniţa Ocol: Rezervaţia naturală din dealul Vărănic şi Situl arheologic.

Valoarea proiectului

Valoarea proiectului este de 558.379,32 euro, împărţită astfel: GAL Ţinutul Vinului: 158.736,90 euro, GAL ADA Kaleh: 199.821,21 euro şi GAL Platoul Mehedinţi199.821,21 euro. Sursa de finanţare a proiectului este Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Axa LEADER, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, sM 19.3 B. Durata de implementare a proiectului este până la 09.08.2024. Durata de execuţie a contractului este până la 09.11.2024.

Cod contract:
C1930B197I01144000027 / 09.02.2022 GAL Ţinutul Vinului
C1930B229I01142700027/09.02.2022 GAL ADA Kaleh
C1930B228I01142700027 / 09.02.2022 GAL Platoul Mehedinţi

Rezultate proiect:
– Număr de biciclete achiziţionate: 220
– Număr de standuri pentru biciclete: 22
– Număr licenţe aplicaţie sistem sharing biciclete pentru administrare, gestionare şi informaţii turistice la nivelul GAL-urilor partenere: 220
– Număr evenimente promovare: 3
– Număr participanţi evenimente de promovare: 90
– Număr site-uri de prezentare a proiectului şi de promovare a teritoriilor GAL-urilor partenere: 1
– Număr filme de prezentare a proiectului şi de promovare a teritoriilor GAL :1
– Număr albume foto digitale de prezentare a proiectului şi de promovare a teritoriilor GAL-urilor partenere:15
– Număr public reportaje de prezentare a proiectului şi de promovare a teritoriilor GAL-urilor partenere: 1

Mugur Mărcoianu, preşedintele Asociaţiei GAL Ţinutul Vinului, despre un proiect cu două GAL-uri Franţa

„GAL Ţinutul Vinului a mai beneficiat de un proiect de cooperare cu două GAL-uri din Franţa, Uzege Pont du Gard şi G.A.L. Côte des Bar, pe teme de artă şi de vinuri. Proiectul NECT’ARTS «Artiştii şi vinificatorii împărtăşesc pasiunile teritoriilor noastre» a adus în comuna Măciuca artişti de marcă din Franţa şi România, ale căror lucrări se pot vedea în parcul de sculpturi din centrul comunei”, potrivit preşedintelui Asociaţiei Grupul de Acţiune Locală Ţinutul Vinului, Mugur Mărcoianu.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Senatorul Andra Bică, apel pentru finanțarea și reformarea educației: „Este cheia dezvoltării noastre”

”Astăzi, vreau să vă supun atenției un mesaj ferm și clar: educația reprezintă piatra de temelie a viitorului nostru ca națiune. Într-o...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI