Activitățile organizate cu această ocazie se vor desfăşura în zilele de joi, sâmbătă şi duminică, conform programului anunțat de Arhiepiscopia Râmnicului. În prima zi a sărbătorii, de la ora 16:00, se va desfăşura Simpozionul Național „Pastorația bolnavilor, chemare la înnoirea vieții în Hristos”, în Sala „Gherasim Arhiepiscopul” din cadrul Centrului Cultural Sfântul Ierarh Antim Ivireanul. Un concert, intitulat „Te slăvim, pe Tine, Părinte!”, va fi susținut sâmbătă la ora 16:00 de Corala „Sfântul Antim Ivireanul” a Catedralei Arhiepiscopale în Sala „Gherasim Arhiepiscopul”. Slujba privegherii va fi oficiată de la ora 17:00.
Sfânta Liturghie cu ocazia sărbătorii va fi săvârşită duminică în altarul exterior din proximitatea Catedralei Arhiepiscopale.
Sărbătoarea Aducerea în Oltenia a moaştelor Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica a fost introdusă în calendarul Mitropoliei Olteniei, începând cu anul 2014, la inițiativa Arhiepiscopului Irineu şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, rememorând prezenţa în Oltenia pentru o săptămână (28 aprilie – 5 mai 2012) a sfintelor moaşte ale Sfântului Ierarh Calinic, ctitorul Catedralei Arhiepiscopale.
Arhiepiscopia Râmnicului serbează aducerea în Oltenia a moaştelor Sf. Calinic de la Cernica
Arhiepiscopia Râmnicului serbează în a treia duminică după Paşti aducerea în Oltenia a moaştelor Sf. Calinic de la Cernica, prin mai multe manifestări culturale şi religioase.