Prefectul de Olt avertizează: „Sunt şi şapte vize de flotant într-o gospodărie“

Noul prefect al judeţului Olt, Nicolae Ştefan, a declarat, imediat după ce a fost învestit în funcţie, că este „inadmisibil“ ce se întâmplă în privinţa eliberării vizelor de flotant, spunând că sunt situaţii în care într-o gospodărie sunt trecute şi şapte astfel de persoane.

0

Nicolae Ștefan susţine că principalul său obiectiv îl constituie organizarea alegerilor, iar în prezent subiectul „fierbinte“ îl reprezintă vizele de flotant. „Chiar dacă sunt reprezentantul PNL, vă asigur că voi avea o bună colaborare cu toate instituţiile, dar în măsura în care se respectă legea. Dacă anumite practici vor continua, nu voi ezita în niciun fel, voi sesiza instituţiile statului. Pentru că sunt practicile acestea mizerabile care sunt în timpul campaniei electorale. Suntem numiţi politic, eu sunt mândru că sunt numit de PNL, nu trebuie să ne ascundem după cireş, fac politică din ’90. Misiunea principală pentru care zic eu că am fost sprijinit este organizarea alegerilor. (…) Ştiu exact ce se întâmplă, subiectul fierbinte este cu aceste vize (de flotant – n.r.). În anumite localităţi sunt şi şapte vize într-o gospodărie. Vă spun numai localităţile în mare, Grădinari, Ştefan cel Mare. Este inadmisibil şi nu înţeleg cum nu au asemenea responsabilitate, să te duci cu asemenea documente, cei de la Evidenţa Populaţiei, vă spun cu toată răspunderea şi n-am să las lucrurile aşa“, a declarat Nicolae Ştefan, citat de Agerpres.
El a afirmat că nu va renunţa la principiile sale privind alegerile, chiar dacă aceasta ar determina schimbarea sa din funcţie. „În 2008 când am mai fost aici (în funcţia de prefect – n.r.) era o modă, se dădeau găleţi, sacoşe, zahăr, ulei, acum e altă modă şi pe măsură ce se vor apropia alegerile vreau ca instituţiile statului să-şi facă treaba pentru că se cunosc lucrurile şi e grav ce se întâmplă şi o spun cu mare durere în suflet. Dacă lucrurile acestea trec, hai că trec, ne facem că nu am văzut, pe termen lung afectează mult această ţară. (…) Chiar dacă stau trei zile aici, nu renunţ la principiile mele privind alegerile pentru că tot fraudă şi tot mită electorală e când te duci să racolezi primarii, să le promiţi, numai că se dau din banii statului“, a adăugat Nicolae Ştefan, care a menţionat că, pe lângă organizarea alegerilor, alte teme importante sunt combaterea evaziunii fiscale, învăţământul, găsirea unor soluţii pentru a se încerca stoparea consumului de droguri.

sursa foto: www.evenimentdeolt.ro

Nicolae Ştefan (foto) a fost învestit la finalul săptămânii trecute în funcţia de prefect al judeţului Olt, după ce Guvernul a aprobat eliberarea din funcţie a 14 prefecţi şi 11 subprefecţi care urmează să candideze pentru diferite funcţii la alegerile locale din luna iunie. El a mai fost prefect în perioada 2008 – 2009.

Facebook Comments