Constructorul foloseşte o tehnologie modernă şi a ajuns la un stadiu de aproximativ 40 la sută pe ambele fire. Tunelul este format din două galerii separate, denumite simbolic Daniela şi Alina, după numele celor două femei manager de proiect. Drumul de mare viteză, care ar urma să traverseze munţii, va avea 123 de kilometri. Tunelul Daniela este pe direcţia Sibiu – Piteşti, iar Alina pe Piteşti – Sibiu. Galeriile au aceeaşi lungime.
Potrivit secretarului de stat în transporturi, Irinel Ionel Scrioşteanu, constructorul austriac PORR a săpat 855 de metri pe ambele fire ale primului tunel veritabil de autostradă din România. În total, pe cele două galerii Daniela şi Alina, tunelul va avea 2.700 de metri. Oficialul de la transporturi a fost pe şantierul Secţiunii 4 Tigveni – Curtea de Argeş a Autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti şi a prezentat stadiul lucrărilor la tunel, dar şi la restul amplasamentului:
– au fost executaţi în total 855 metri de tunel forat pe ambele fire, din care 491 metri de tunel pe firul ieşirii din tunel, sensul Sibiu – Piteşti (Tunel Daniela) şi 364 metri de tunel pe firul intrării în tunel, sensul Piteşti – Sibiu (Tunel Alina);
– au fost foraţi, armaţi şi betonaţi 88% din totalul de 20.500 ml de piloţi necesari structurilor aferente acestui tronson de autostradă;
– continuă lucrările de armare, cofrare şi betonare radiere şi elevaţii aferente structurilor de pe acest lot;
– se lucrează la relocarea DJ678 şi DN73C;
– au fost realizate 6 din 16 fundaţii aferente podeţelor;
– au fost finalizate şi puse în funcţiune cele două staţii de betoane din organizările de şantier;
– continuă producţia în şantier a grinzilor şi predalelor prefabricate necesare structurilor;
– continuă relocarea reţelelor de utilităţi publice de gaz, electricitate, canalizare şi apă menajeră.
Tunelul Momaia
Tunelul Momaia va fi realizat în conformitate cu normativele şi directivele europene, iar printre particularităţile celor două galerii regăsim:
– 1,35 km lungime;
– 2 galerii principale separate şi paralele, câte una pentru fiecare sens de mers, denumite Tunelul Daniela, pentru sensul de mers Sibiu-Piteşti şi Tunelul Alina, pentru sensul de mers Piteşti-Sibiu;
– câte 2 benzi pe sens şi acostamente;
– sistem de ventilaţie;
– sistem de evacuare;
– iluminat public;
– sistem de comunicare
– câte o clădire la intrare şi ieşire, pentru controlul şi operarea tunelului.
Potrivit oficialului de la transporturi, la construcţia celor două fire ale tunelului se lucrează concomitent, 24 din 24 de ore, 7 din 7 zile, cu echipe de specialişti aduşi din Austria, împreună cu muncitori din România.
550 de muncitori şi 180 de utilaje şi echipamente de construcţii
„Mobilizarea antreprenorului pe acest lot este una foarte bună, iar dacă ritmul lucrărilor se va menţine, putem spune că această lucrare se va finaliza înainte de termenul contractual. La momentul vizitei, sunt pe întregul amplasament al proiectului circa 550 de muncitori şi 180 de utilaje şi echipamente de construcţii”, a precizat secretarul de stat.


