S-a născut la 31.03.1933 şi a decedat la 13.12. 1983. Destinul i-a scos în faţă de şase ori cifra 3, simbolul creativităţii, al expresiei personale şi al charismei. Un mare poet (cităm) „care, cu închipuirile, jocurile, teoriile, stările şi abilităţile lui, a schimbat faţa poeziei româneşti”. În 1975, a fost distins cu Premiul internaţional „Gottfried von Herder”. În 1980, numele său figura pe lista scurtă a candidaţilor Nobel, premiu care avea să revină însă poetului grec Odysseas Elytis. „Astăzi – nota Eugen Simion în 2020 – nu mai este atât de scandalos să vorbim despre geniul lui poetic şi să-l punem pe Nichita Stănescu în tradiţia marii poezii româneşti din veacul al XX-lea, în familia lui Arghezi, a lui Ion Barbu, pe care îl iubea foarte mult, a lui Bacovia”. În topul din anul 2010 al celor mai citiţi poeţi români, „România liberă” îi rezervă lui Nichita locul 9, între Marin Sorescu şi Ana Blandiana. Explicaţia: „Poetul celor «11 Elegii» a devenit, în anii ’80, obiectul unui cult burghez, clasa de mijloc a acelor ani dându-şi de citit cărţile filozofice ale lui Noica şi poeziile ermetice ale lui Stănescu. A fost, de asemenea, intens degustat de folkişti, care i-au pus poeziile pe note. Lectura lui Stănescu este în continuare un fel de a te legitima intelectual”. Nichita Stănescu se numără între cei 10 poeţi români pe care Gelu Diaconu i-ar lua pe o insulă, iar volumul său preferat este „O viziune a sentimentelor”. Noul Robinson Crusoe e conştient de unele derapaje stănesciene realist-socialiste, de care încă pare uimit, dar ne aflăm cu lectura în 1964. „Spuneţi-mi însă un lucru: puteţi să vă imaginaţi poezia fără «Ploaie în luna lui Marte», fără «Leoaică tânără, iubirea» sau fără «Viaţa mea se iluminează»? Eu nu prea”. Una dintre cele mai complexe anchete de gen, cea din anul 2004 a României literare, cu participarea a 34 de critici literari, a alcătuit după cum urmează topul primilor zece poeţi din toate timpurile: 1. Mihai Eminescu; 2. Tudor Arghezi; 3. George Bacovia; 4. Lucian Blaga; 5. Ion Barbu; 6. Nichita Stănescu; 7. Mircea Cărtărescu; 8. Leonid Dimov; 9. Gellu Naum; 10. Alexandru Macedonski. Nichita Stănescu a fost ales membru post-mortem al Academiei Române. El afirma despre limba română că este „dumnezeiesc de frumoasă”, că „limba română este patria mea” şi că „eu sunt poliglot de limba română”. „Doamne, apără poporul român./ Ai grijă de el şi/ apără-l/ El este al tău/ cu blândeţea lui de miel/ şi cu răbdarea lui de taur/ cu omenia lui/ de floare de zăpadă ce se vede pe geam”. Mormântul lui Nichita Stănescu se află pe Aleea Scriitorilor din Cimitirul Bellu. Acolo tronează o cruce de lemn cu epitaf din poemul „Semn 5”. Tot acolo se poate citi: „Eu nu sunt altceva decât/ O pată de sânge/ Care vorbeşte”.
