Autostrada Sibiu – Piteşti: Au fost aprobate exproprierile pentru  ecoductul de la Lazaret

Guvernul a aprobat exproprierile pentru ecoductul de la Lazaret pe lotul 2 al Autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti. Al doilea ecoduct din zona de munte este proiectat la Călineşti.

0

Guvernul a aprobat exproprierile pentru ecoductul de la Lazaret pe lotul 2 al Autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Transporturilor. Joi, 23 noiembrie, Executivul a avizat exproprierea/transferul terenurilor proprietate privată şi proprietate publică a statului pentru realizarea ecoductului de la Lazaret (judeţul Sibiu), pasaj peste autostradă pentru protecţia biodiversităţii, practic o zonă de acces pentru permeabilitatea animalelor care să poată trece de o parte şi de alta a autostrăzii de pe Valea Oltului. Al doilea ecoduct de pe A1 Sibiu – Piteşti este prevăzut la Călineşti (judeţul Vâlcea) pe lotul 3. „În cazul obiectivului de investiţii Autostrada Sibiu – Piteşti – Secţiunea 2 Boiţa – Cornetu, respectiv a Ecoductului Lazaret s-a aprobat lista cuprinzând imobilul proprietate privată supus exproprierii (în suprafaţă totală de 2.803 mp), aflat pe raza localităţii Boiţa din judeţul Sibiu, precum şi a sumei de 3.870 lei, alături de lista imobilelor proprietate publică a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale care fac parte din coridorul de expropriere”, arată Hotărârea de Guvern pentru exproprierea ecoductului Lazaret. Pe lotul 2 Boiţa – Cornetu (31 km) ecoductul de la Lazaret (jud. Sibiu) va avea 210 metri, iar pe lotul 3 Cornetu – Tigveni (37 km) ecoductul de la Călineşti (jud. Vâlcea) 220 de metri. Cele două ecoducte nu trebuie confundate cu tunelurile forate proiectate pe loturile de munte, tunelurile având o lungime mult mai mare: Câineni, 1.600 de metri pe lotul 2, respectiv cel de 1.700 de metri de la Poiana, pe lotul 3 (tunelul Poiana este cel mai lung tunel de pe A1 Sibiu – Piteşti). Ambele loturi încă sunt în etapa de proiectare. Pe Lotul 2, Mapa – Cengiz trebuie să predea proiectul tehnic în februarie-martie 2024 pentru că are termen de 18 luni calculat din iulie 2022 şi 50 de luni pentru execuţie. Pentru Lotul 3 al italienilor de la WeBuild etapa de proiectare se încheie în februarie 2024 (12 luni), iar durata de execuţie este de 45 de luni. Dacă se respectă termenele şi nu întârzie avizele de mediu este de aşteptat ca în vara viitoare să înceapă efectiv lucrările la tunelurile dintre Tigveni, Cornetu şi Boiţa.

„Pentru Ecoductul Lazaret este necesar a fi expropriată o suprafaţă de 2.803  mp teren, aferentă unui imobil proprietate privată”

„Proiectul avut în vedere de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii are o importanţă majoră în desfăşurarea traficului pe direcţia Sibiu – Piteşti, deoarece realizează cea mai scurtă legătură între zona de vest şi centrală cu zona de sud-est a ţării, realizând prima traversare a munţilor Carpaţi, la o cotă maximă de 840 m.  Lungimea totală a traseului este de cca. 123.1 km. Autostrada Sibiu – Piteşti face parte integrantă din Coridorul Pan-European nr. IV, care traversează România de la vest la est, pe direcţia Nădlac – Arad – Timişoara – Lugoj – Deva – Sibiu – Piteşti – Bucureşti – Constanţa. În prezent, pentru realizarea acestui obiectiv de investiţii, respectiv a Ecoductului Lazaret, este necesar a fi expropriată o suprafaţă de 2.803  mp teren, aferentă unui imobil proprietate privată. De asemenea, pentru realizarea lucrării de utilitate publică de interes naţional  Autostrada Sibiu – Piteşti – Secţiunea 2 Boiţa – Cornetu, respectiv a Ecoductului Lazaret, este necesară ocuparea unei suprafeţe de 3.742 mp aparţinând proprietăţii publice a statului şi o suprafaţă de 7.869 mp aparţinând proprietăţii publice a unităţilor administrativ-teritoriale Boiţa şi Turnu Roşu din judeţul Sibiu”, potrivit Notei de Fundamentare.

Facebook Comments