Administrația județeană continuă strategia de popularizare a muzeelor din subordine. După campania „Eu la muzeu”, ajunsă deja la a doua ediție, prin intermediul căreia câteva mii de elevi de gimnaziu din mediul rural au fost aduși cu autobuzele plătite de CJ Dolj în vizită la muzeele din Craiova, pentru anul viitor se anunță o nouă etapă de gratuități, adresată de această dată tutor copiilor.
Potrivit proiectului privind taxele și impozitele administrate de CJ Dolj pentru anul următor, toate persoanele sub 18 ani vor avea parte de acces gratuit în instituțiile muzeale gestionate de administrația județeană. Pentru adulți rămâne valabilă taxa unică de 15 lei, care permite odată cu procurarea unui singur bilet, vizitarea tuturor muzeelor.
„Ca o noutate pentru instituția noastră se propune scutirea de plata taxei de vizitare a muzeelor din subordinea Consiliului Județean Dolj pentru toate persoanele sub vârsta de 18 ani (inclusiv tinerii care au depășit vârsta de 18 ani și care urmează studiile liceale, dar nu mai mult de 20 ani). De asemenea se va menține la același nivel taxa unică de vizitare a muzeelor finanțate de către Consiliul Județean Dolj. Cu un singur bilet în valoare de 15 lei se pot vizita cele 3 secții și 2 cule din cadrul Muzeului Olteniei, Muzeului de Artă și Muzeul exilului românesc. Taxele vor intra în vigoare începând cu data de 01.01.2024”, se arată în documentul redactat de reprezentanții CJ Dolj.


