vineri, septembrie 18, 2026

Dolarul a pierdut 10 bani într-o săptămână

Calificarea Naţionalei de fotbal la campionatul european nu va rezolva riscurile intrării în recesiune a economiei locale, care se luptă cu incapacitatea PSD-NL de a gestiona echilibrarea bugetului şi a uriaşului său deficit.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Volatilitatea mediei monedei unice s-a rezumat la 4,9701 – 4,9723 lei, cea de lunea aceasta fiind stabilită la 4,9719 lei, când tranzacţiile s-au efectuat în culoarul 4,97 – 4,972 lei. Efortul de a păzi leul de eventuale pericole revine BNR, care are la dispoziţie o rezervă valutară confortabilă pentru a fi alimentată în continuare de sumele venite de la UE prin PNRR. Pe de altă parte, politica de aducere a inflaţiei către ţinta băncii centrale de 2,5%±1 punct procentual se bazează pe stabilitate şi pe deprecierea controlată a leului. În acest sens, o analiză a ING Bank anticipează pentru sfârşitul acestui an o medie a euro 4,98 lei, pentru ca aceasta să urce în martie viitor la 5,02 lei, respectiv la 5,05 lei la finalul lui 2024.
În iunie, sondajul realizat în rândul membrilor CFA România estima o valoare medie a cursului anticipat al monedei euro pentru luna aceasta de 4,9894 lei. Pentru jumătatea anului viitor, valoarea prognozată este de 5,0438 lei. Pe de altă parte, ultimul sondaj din septembrie indica pentru martie 2024 o medie euro de 5,0169 lei, respectiv 5,0607 lei, pentru orizontul de 12 luni. Tendinţa de scădere a dobânzilor din piaţa monetară s-a temperat pe fondul datelor prezentate de BNR, care indică o creştere a inflaţiei în prima parte din 2024, dealerii anticipând începerea unui proces de reducere a ratei de referinţă de la nivelul actual de 7%, stabilit în ianuarie, abia spre jumătatea anului viitor.
Lunea aceasta, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,25%. Indicele la şase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a scăzut de la 6,33 la 632%, iar cel la 12 luni s-a oprit la 6,39%. Săptămâna aceasta, Finanţele au planificat două licitaţii de titluri având scadenţele în aprilie 2030, cu o valoare de 690 milioane lei, şi în iulie 2034 cu o valoare de 575 milioane lei.
Pieţele şi analiştii nu anticipează continuarea procesului de majorare a dobânzilor de către Rezerva Federală americană, în condiţiile în care preţurile de consum şi cele industriale din Statele Unite au cunoscut scăderi în octombrie. Această perspectivă a apreciat euro de la 1,0667 dolari, la începutul săptămânii trecute, la un maxim al ultimelor trei luni de 1,0941 dolari, lunea aceasta. În piaţa locală, cursul monedei americane a scăzut de la 4,6473 lei, la începutul perioadei analizate, la 4,5456 lei în cea de la sfârşitul ei. La începutul acestei săptămâni, moneda elveţiană se deprecia faţă de cea europeană, iar cursul ei a coborât de la 5,1573 la 5,1493 lei. Cursul lirei sterline a coborât de la 5,6749 la 5,6749 lei.
Bitcoin a testat săptămâna trecută pragul de 38.000 lei. La începutul celei prezente, deprecierea monedei americane a stimulat cererea de criptomonede, iar bitcoin a crescut la 37.073 – 37.433 dolari, în timp ce ethereum fluctua între 1.997 şi 2.044 dolari.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Sorin Grindeanu, dezamăgit de propunerea de premier a președintelui Nicușor Dan. „Este greu de înțeles“

„Am luat act cu surprindere și dezamăgire de propunerea președintelui Nicușor Dan în ceea ce privește funcția de prim-ministru...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI