Ministrul transporturilor a împărțit laude și critici pe șantierul DE Craiova – Pitești
Grindeanu: Mobilizare bună pe tronsoanele 3 și 4, debut cu stângul pentru constructorul tronsonului 1

Ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat joi că șoferii vor putea circula până la finalul anului și pe tronsonul al treilea al Drumului Expres Craiova- Pitești, care are o lungime de aproape 32 de kilometri. El s-a declarat mulțumit de mobilizarea pe care o arată constructorul român Spedition UMB, firma care lucrează la tronsoanele 3 și 4 și care a lucrat și la tronsonul 2, dat deja în folosință încă de anul trecut. Ministrul a precizat însă că situația nu este însă la fel de „roză“ pe tronsonul 1, acolo unde asociere condusă de un constructor turc, care a semnat contractul pentru finalizarea lucrărilor la finele lunii august, nu are suficiente utilaje și angajați.

0

„Am verificat astăzi situația lucrărilor de pe șantierele Drumului Expres Craiova- Pitești (DEx 12) și Variantei Ocolitoare Craiova Sud! Am avut și o întâlnire cu constructorii. Cu cei de la UMB pe cele două loturi 3 și 4, cu compania turcă pe lotul 1 și cu compania italiană pe Centura Craiovei. Ca și concluzie pot să vă spun că până la Crăciun dăm în circulație lotul 3, ceea ce înseamnă peste 30 de kilometri din Drumul Expres. Este o mobilizare bună și sunt undeva spre jumătate ca stadiu fizic pe lotul 4, adică pe tronsonul care duce în Autostrada A1. Nu este însă o mobilizare bună pe lotul 1 și nu este mobilizare bună pe Centura Craiovei. Am avut discuții cu companiile respective, le-am spus că o să mai vin în această lună și aș vrea să se schimbe lucrurile. (…) 75 de muncitori și aproximativ 70 de utilaje pe șantierul tronsonului 1 nu este mulțumitor. Iar pe șantierul centurii mobilizarea este chiar și mai jos. Îmi mențin totuși opinia că anul viitor întreg drumul expres, de la Craiova la Pitești, va fi în circulație. De asemenea, legat de Centura de Sud a Craiovei, fiind vorba de aproape 10 km, iar stadiul fizic al lucrărilor este aproape 50%, cred că poate fi gata în până în luna iunie-iulie 2024“, a declarat Sorin Grindeanu.

Sorin Grindeanu

Ulterior, într-un mesaj postat pe pagina sa de facebook, ministrul a revenit cu un mesaj de avertizare pentru constructorul italian Rizzani de Eccher, căruia i-a transmis că nerespectarea termenelor contractuale poate duce chiar la interzicerea participării la viitoare licitații. „Antreprenorul italian este în întârziere și este slab mobilizat, iar lucrările sunt la un stadiu fizic de doar 52%, deși acestea aveau termen contractual de finalizare anul 2023! Atrag atenția constructorului că trebuie să se mobilizeze urgent și să finalizeze construcția celor 9,8 km ai centurii sud cât mai repede. În caz contrar, pe lângă penalitățile aplicate pentru nerespectarea termenelor contractuale, se poate ajunge la reziliere și la interzicerea participării la viitoare licitații, a scris Grindeanu.

Facebook Comments