La începuturile sale, s-a numit, neaoș, „Oltenii și… restul lumii”, cărămidă ideatică în „cheptul” cocoșesc al nativilor. După care, ușor-ușor, renumitul Festival de Satiră și Umor de la Slatina și-a tras romgleza. La capul dinspre Craiova al podului peste Olt, unde (citez) „se aplică moaca” și se înmânează „pașaportul oltenesc”, atât de necesar în traversarea urbei care l-a dat pe marele dramaturg Eugen Ionescu, a apărut și borna Km.0, Federal Republik of Oltenia. De când nu-și zice olteanca „of”?!… „Pașaportul”, găselniță inspirată, este oltenesc mai cu seamă ca marcă de județ, altminteri, se intră în Olt, dar se iese din Oltenia. Nu mai contează. Cei care s-au sesizat că narativelor culturale din Slatina le lipsește o piesă definitoriu sarcastică de puzzle, au fost Nicolae Fulga, Nichita Dragomira, Visi Ghencea și Nicu Popa, vechi piloni ai spiritualității Oltului, ultimul fiind chiar cel ce a „botezat” comedia. Iar Visi Ghencea, „comediant” și el, a pus bazele serviciului de pașapoarte. „Bancurile cu olteni nu se spun, se interpretează”, a inserat el în text, făcând pișicher cu ochiul. De atunci, din 1995, războinicii festivalului scot în față artileria grea a tradițiilor, obiceiurilor și specificului zonal: „În fabulosul spațiu mioritic, oltenii au jucat dintotdeauna un rol important, preluând umorul etnogenetic în integralitatea sa”, ne lămuresc, doct, cei de la Programe Proiecte CJCA. Pe lângă artileria grea, se scoate în față și cavaleria ușoară a perfectului simplu: slătinenii organizară turniruri ale epigramișitor, jurizară expoziții de pe simezele cărora nu lipsiră nume precum Ștefan Popa Popa’s, Gabriel Bratu, Gogu Neagoe. Anul trecut, pe vremea asta, evoluară cu sârg Damian Drăghici, Taraful Rutenilor și Carmen Chindriș. Vineri, sâmbătă și duminică, în cadrul celei de-a XXVII-a ediții, vor urca în scenă ansambluri internaționale, Lora și Folk Band, Elena Gheorghe și bandul său, trupa Azur și Nela Vlad, dar și Andra. Nu în ultimul rând, Ansamblul profesionist „Doina Oltului”, soliști vocali și instrumentiști, dansurile populare și de căluș, emblematic pentru această parte de țară. La Slatina și Caracal, că veni vorba, s-au adunat până în prezent vreo cincizeci de ediții de festival călușăresc. De aceeași parte a „artileriei grele” nu pot fi trecute cu vederea preparatele culinare în băț cu pastrama, licoarea de zaibăr și prazul, că dacă praz nu e, nimic nu e. Deși în edițiie din urmă, așa cum observa cunoscutul coregraf Nichita Dragomira, e mai mult festivism decât festival, pentru că și politicienii cârmuitori au devenit mai sensibili la „înțepături”, „Oltenii & Restu’ Lumii” găsește energiile necesare pentru a duce mai departe zeflemeaua de calitate, voia bună și distracția la drumul mare.
