Epopeea depozitului de la Cârcea, construit în zona de protecție a radarului MApN aflat pe teritoriul localității, este departe de final. Chiar și așa, un lucru este sigur: povestea nu pare că va avea un final fericit pentru familia primarului Valerică Pupăză și firmele controlate de aceștia.
O autorizație cu probleme
De notorietate la nivel național, povestea de la Cârcea a început în anul 2021, atunci când compania LIDL a început construirea, pe un teren cumpărat de la primarul Valerică Pupăză, a unui depozit logistic ce ar fi urmat să deservească magazinele cu același nume din zona de Olteniei. Lucrările au debutat în baza unei autorizații de construire obținute înainte de achiziția terenului, aceasta fiind una dintre condițiile LIDL pentru avizarea tranzacției. Doar că, așa cum reprezentanții companiei germane aveau să afle în primăvara anului 2022, autorizația de construire avea o mare problemă – fusese obținută fără acordul Ministerului Apărării Naționale, proprietarul unui radar aflat la nici 2.000 de metri de viitorul depozit. Și, cum înălțimea construcției crea probleme instalației militare, juriștii MApN au mers în instanță, solicitând suspendarea autorizației și sistarea lucrărilor.
Nemții au întors „armele“
A fost momentul în care firma angajată de LIDL pentru ridicarea depozitului a încetat activitatea, șantierul intrând în conservare. Asta deoarece compania germană trăgea nădejde că va rezolva rapid problemele cu autorizația, iar lucrările vor fi reluate. Doar că, între timp, „ițele“ administrative din jurul terenurilor de la Cârcea, multe dintre ele aflate în proprietatea edilului, s-au încurcat și mai mult, juriștii MApN solicitând instanței nu doar desființarea autorizației obținute de Valerică Pupăză, ci și să stabilească dacă adoptarea de către Consiliul Local Cârcea a PUZ-ului în baza căruia a fost emisă autorizația a respectat obligațiile legale. Văzând că se îngroașă gluma, iar promisiunile primarului-vânzător că totul se va rezolva sunt tot mai deșarte, conducerea LIDL a decis să se retragă din proiect. Doar că retailerul nu are de gând să treacă la pierderi milioanele de euro plătite pentru teren, nici sumele considerabile cheltuite pentru lucrările de amenajarea/construirea viitorului depozit, astfel că la finalul lunii august au luat calea Tribunalului Dolj, chemând în judecată toți actorii implicați în afacere. Este vorba, în principal, despre Valerică Pupăză și soția acestuia, precum și despre trei dintre firmele controlate de familia acestuia (VAMAGRO S.R.L, PAM OLTENIA SUD INVEST S.R.L și PAM OLTENIA INVEST S.R.L). Pe lângă aceștia, și alți patru proprietari ai unor suprafețe mici care au făcut parte din tranzacție, LIDL cheamă și Consiliul Județean Dolj, instituția care a emis autorizația de construire buclucașă. Pe surse se vorbește că retailerul german solicită aproximativ 80 de milioane de lei, dintre care mai mult de jumătate reprezintă contravaloarea terenului. CJ Dolj are însă șanse mari să iasă de pe lista pârâților dacă magistrații doljeni vor constata că PUZ-ul adoptat de consilierii din Cârcea a fost cu nerespectarea legislației, caz în care autorizația de construire a depozitului devine automat nulă. Iar o astfel de decizie ar putea veni chiar la termenul din această lună, programat pentru data de 14 septembrie. De fapt, așa cum a reieșit din toate investigațiile de presă, rolul Consiliului Județean Dolj în această poveste a fost unul secundar, instituția eliberând documentele solicitate pe baza unor avize primite de la Primăria Cârcea, condusă de Valerică Pupăză.
Cel mai negru coșmar al lui Pupăză se adeverește
Compania LIDL a pierdut mulți bani în afacerea Cârcea, îngropând milioane de euro în proiectul unui depozit care, cel mai probabil, nu va mai ajunge vreodată la festivitatea de inaugurare. Asta deoarece instalația radar, despre care se vorbea la un moment dar că ar putea fi mutată, rămâne pe loc, iar în contextul războiului din vecinătatea României interesele de securitate ale țării le depășesc pe cele ale unor companii sau baroni locali. Însă, la fel ca orice cumpărător de bună credință care se trezește înșelat de vânzător, compania germană ar trebui să-și recupereze banii plătiți. Și avem convingerea că avocații angajați de LIDL vor reuși să facă asta, transformând în realitate cel mai negru coșmar al primarului Pupăză, care va trebui să plătească milioanele de euro încasate în 2021!