6 puncte din 6 cu Israel și Kosovo

0

Acesta este implicit și explicit gândul cu care selecționerul Edward Iordănescu și jucătorii naționalei au reluat pregătirile în vederea partidelor cu Israel (9 septembrie) și Kosovo (12 septembrie) din Grupa I a preliminariilor Euro 2024. Nu este nici trufie și nici exagerare în această doleanță pe care iubitorii de fotbal din țara noastră o consideră îndreptățită în proporție de 36-37 la sută din opțiuni. Returul cu Israel, aflat la un punct sub România, va avea loc pe 18 noiembrie. Acolo, altul ar putea fi gradul de dificultate al duelului în care Alon Hazan și elevii săi își pun speranțele în ceea ce privește plasarea pe locul doi în grupă, după cel amanetat de Elveția. Mai ales că la ultima ridicare de cortină, România va juca acasă cu Elveția, iritată pentru acel 2-2 de la Lucerna, iar Israelul va întâlni tot acasă Andorra. Un semn bun, dacă e să ne pretăm la speculații: la București va lipsi Eran Zahavi, atacantul lui Maccabi Tel-Aviv, autor a 33 de goluri în 70 de selecții. În ce ne interesează, nici Iordănescu Jr. nu vede cu ochi buni transferul lui Alibec în Qatar, primo pentru că așa e mai greu de urmărit, secundo pentru că fotbalul de acolo nu e unul cu pretenții. Olimpiu Moruțan, la rândul său, autorul assisturilor pentru Mihăilă în meciul de poveste de la Lucerna, a fost cedat de Galatasaray la Ankaragücü, fapt care însă nu îi scade din calități. Un jucător controversat continuă să fie Ianis Hagi, cu puține meciuri în picioare, împrumutat de la Glasgow Rangers la Deportivo Alaves, în Spania. Nu înseamnă că pe Arena Națională nu ar putea prinde niște minute în teren. Privind retrospectiv, România are la activ doar 4 participări la turneele finale: 1984, 1996, 2000 și 2008 în Austria/Elveția. Ultima amintire e legată de confruntarea de la Berna cu Olanda lui Marco van Basten (goluri Huntelaar ’55 și Van Persie ’87), când Victor Pițurcă i-a trimis în teren pe: Lobonț – Contra, Tamaș, Ghionea, Raț – Codrea (Dică), Chivu, Cociș – Nicoliță (Fl. Petre), Mutu – Marius Niculae (Daniel Niculae). În prezent, grosul lotului tricolor vine din Serie B, cu fracțiuni din Turcia, Coreea de Sud, EAU etc. Superliga pune și ea umărul în condițiile unei cvasiinflații de jucători străini: CFR Cluj și FCSB – câte 3, Farul și Universitatea Craiova – câte 2, Rapid – 1. Dar și așa, am coborât pe ultima treaptă în jinduitele turniruri europene, Conference League, unde ne zbatem să scriem istorie în prelungirea episoadelor din grupele Ligii Campionilor. Prin atitudinea manifestată în repriza secundă cu Elveția, când excepția a luat subit locul oricărei reguli, am dovedit că se poate. Da, România e în stare să acumuleze în dubletul începutului de toamnă 6 puncte din 6 posibile. Și nu ar fi cine știe ce miracol planetar.

Facebook Comments