sâmbătă, noiembrie 7, 2026

Tragedii care pot și trebuie să fie evitate

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Tragedia de pe litoral, acolo unde un șofer aflat sub influența drogurilor a intrat în plin într-un grup de persoane și a ucis doi tineri, readuce în primul plan nevoia de reformare profundă a instituțiilor care au îndatorirea de a asigura siguranța și liniștea publică. Informațiile care au apărut în spațiul public, după producerea evenimentului, ridică mari semne de întrebare cu privire la procedurile urmate de polițiști, precum și la modul în care ei au înțeles să aplice aceste norme.
Ancheta declanșată la nivelul Ministerului Afacerilor Interne va stabili responsabilitățile punctuale și eventualele culpe. Dar dincolo de aceste aspecte, rămâne tragedia în sine și indignarea publică, determinată în primul rând de faptul că șoferul în cauză a fost în mâna polițiștilor cu numai câteva ore înainte de incident.
Cred că cele petrecute la 2 Mai ne arată că avem nevoie de polițiști mai bine pregătiți, instruiți cu mai mare precizie în ceea ce privește interacțiunea cu persoanele care prezintă suspiciunea că ar fi consumat droguri. De asemenea, avem nevoie de proceduri mai riguroase, care să permită poliției să acționeze mai ferm în situații de acest fel. Și bineînțeles, este necesar ca toate echipajele de poliție care acționează în trafic să fie dotate cu toate echipamentele necesare depistării șoferilor care au consumat stupefiante.
Trăim vremuri în care pericolele din viața socială s-au diversificat extrem de mult, iar autoritățile statului trebuie să țină pasul cu aceste provocări. Chiar dacă într-o situație particulară sau altă se poate concluziona că, realmente, tragediile respective nu ar fi putut fi evitate, adevărul este că, la nivel general, se pot face foarte multe pentru a limita apariția acestor nenorociri.
Sper ca ancheta desfășurată la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, dincolo de a indica eventualii responsabili, să conducă la adoptarea unor măsuri care să fie urgent transpuse în practică, să conducă la creșterea gradului de siguranță publică și să preîntâmpine, pe cât posibil, aceste tragedii.

Alin Stoica – deputat ALAR

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Daniela Barbu dă primăria pe minister

Doljul își reface stocul de demnitari la nivel central. După ce, recent, doi reprezentanți ai PNL, Nicolae Giugea și...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI