Recentul Raport al Băncii Mondiale resetează acea imagine a României pe care o ştim cu toţii pe de rost, ca în marketingul de cartier, „două într-una”. Urbană şi rurală. O platitudine, fiindcă doar o Românie urbană sau doar o Românie rurală n-are cum. Dacă e să despicăm firul în patru, există mai multe Românii, aşa cum există mai multe tipuri de sate şi mai multe tipuri de oraşe, rânduite după tradiţie şi tipic. Revenind la cele două Românii într-una, iar se ştia. O parte de ţară dinamică, bine ancorată în structurile vestice, o altă parte mai aşteaptă. Problema e că în proporţie de 70%, populaţia României trăieşte cum trăieşte în comune şi sate. În anumite zone rurale, unde primăriile sunt active, buna gospodărire se vede cu ochiul liber. Raportul propune în perspectivă „asigurarea prosperităţii pentru toţi cetăţenii” şi tot aşa va propune şi în următoarele o sută de rapoarte. Ca factori esenţiali în scurtarea distanţei contează mediul instituţional şi economic, accesul egal la servicii publice de înaltă calitate sau „rezultate mai bune” în ce priveşte sănătatea şi educaţia. Pardon de expresia neacademică, nu există drac mai negru ca în sănătate şi educaţie. Iar aici, ne putem învârti în jurul cozii cât dorim. Pentru astea şi pentru altele, nuanţează Raportul Băncii Mondale, „România trebuie să-şi rezolve problemele de guvernanţă”. Păi, de peste trei decenii, tot asta face. În pofida celor 15 ani de apartenenţă la UE, diferenţele de infrastructură rămân frapante. În 2020, eram singura ţară fără acces în totalitate la apă curentă. Ca şi în prezent. Există o criză de încredere în valorile reale şi în viitorul ţării. Mulţi dintre cei cu competenţe, care ar fi putut pune mintea şi umărul la dezvoltarea ţării, au plecat pentru oportunităţi economice în străinătate. Care ar fi fost soluţia, stimată Bancă? Niciuna! Iar lipsa de încredere în propriile repere şi valori poate fi şi ea nuanţată: tradiţiile şi credinţa – constante, inovările artificiale – respinse. Noile generaţii sunt calate preponderent pe latura materială, în convergenţă cel mult relativă cu latura culturală şi spirituală. Instrucţia se reduce la excursii şi călătorii, la trăirea horaţiană a clipei, aproape că nu rămâne timp pentru educarea unui copil. Avem creştere economică printre cele mai substanţiale din Uniunea Europeană, dar în ciuda acestui fapt rata sărăciei rămâne cea mai ridicată. Depăşeşte state membre cu venituri medii similare sau mai mici pe cap de locuitor – Bulgaria, Croaţia, Ungaria, Polonia. Înstelaţi cât încape, uităm discursul acelui preşedinte care a ridicat America în picioare prin îndemnul: înainte de a te întreba ce îţi dă ţara, întreabă-te ce dai tu ţării. I-am fi răspuns mândri de noi: Yes, Sir, îi plătim taxe şi impozite.
