luni, martie 24, 2025

Cursul euro la minimul ultimelor 2 luni

Leul a avut o evoluție apreciativă, care s-a accentuat la începutul acestei săptămâni, urmare a majorării ofertei comerciale, care își achită taxele și impozitele la bugetul de stat.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Moneda națională a profitat, de asemenea, de oferta mai mare de valută, din partea străinilor interesați de plasamentele la Bursa de Valori, dar și a intrărilor de la casele de schimb. Din punct de vedere istoric, lunile iulie și august sunt unele în care leul s-a apreciat. Lunea aceasta, cursul euro a scăzut de la 4,9377 la 4,9245 lei, valoare care nu a mai fost atinsă din 10 mai. Piața valutară s-a deschis la 4,936 lei, iar creșterea cererii de lei a coborât cotațiile la închidere până la un minim de 4,919 lei.
În minuta ultimei ședințe de politică monetară a BNR, care s-a desfășurat în 5 iulie, se arată că „riscuri la adresa evoluției cursului de schimb al leului continuă totuși să vină din dimensiunea încă considerabilă a dezechilibrului extern, precum și din creșterea incertitudinilor asociate consolidării bugetare în actuala conjunctură economică și socială (…), vor rămâne probabil dominante influențele de sens opus decurgând din atractivitatea relativă a plasamentelor în monedă națională, dar și din acțiunea unor factori sezonieri și conjuncturali, cu implicații inclusiv asupra așteptărilor privind evoluția cursului de schimb pe orizontul foarte scurt de timp”.
Indicii ROBOR au fost stabili și se află la minime ale ultimului an, în așteptarea deciziilor de politică monetară ale Rezervei Federale americane. În opinia analiștilor BCR, „BNR va menține dobânda cheie la 7% pe tot parcursul anului 2023”, iar ei anticipează „primele tăieri de dobândă în a doua jumătate a anului 2024”. Lunea aceasta, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,45%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a scăzut marginal de la 6,54 la 6,53%, pe când cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, s-a oprit la 6,71%.
Euro a crescut marțea trecută până la 1,1276 dolari, maxim al ultimelor 17 luni, dar a alunecat la începutul acestei săptămâni până la 1,1066 dolari, după ce s-a anunțat contracția sectorului industrial din Germania. Media monedei americane a atins un minim de 4,3915 lei, însă a încheiat perioada la 4,4437 lei. Cursul francului elvețian a fluctuat între 5,1147 și 5,1330 lei și a încheiat perioada la 5,1294 lei, tendința fiind de apreciere, consecință a cererii, moneda helvetă fiind considerată drept un „refugiu”. Scăderea inflației anuale din Marea Britanie de la 8,7% în mai la 7,9% în iunie va permite Băncii Angliei să încetinească ritmul de majorare a ratei de referință, ceea ce a depreciat lira sterlină. Cursul acesteia a scăzut de la 5,7529 la 5,69 lei și a terminat perioada la 5,6993 lei.

Aprecierea de luni a monedei americane a provocat scăderea criptomonedelor. Bitcoin a coborât până la 29.106 dolari, iar ether a atins un minim de 1.840 dolari.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

E foame de bani la Aeroportul Internațional Craiova

Proiectul de extindere și Modernizare a Aeroportului Internațional Craiova, cu o valoare totală de peste 110 milioane de euro...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI