Din ciclul „festival bogat, festival sărac”, la Craiova au avut loc săptămâna trecută două evenimente. În primul rând, edilii au dus la capăt cu succes a doua ediție a Intencity, festival cu buget de milioane de euro, alocate din vistieria publică încă din primăvară, de la votarea bugetului local al Craiovei. În al doilea rând, au fost nevoiți să anunțe, în premieră absolută, retrogradarea festivalului Puppets Occupy Street, ajuns în 2023 la a zecea ediție. Geo Dinescu, directorul Teatrului „Colibri“ Craiova, a anunțat miercuri nedorita premieră, motivând scurtarea la jumătate a festivalului prin modificări legislative care au ciuntit bugetul instituției. „Din păcate, ediția din acest an va fi una scurtă, de numai patru zile. Mai puțin decât eram noi și publicul nostru obișnuiți. Asta pentru că, în luna mai, a fost adoptată o ordonanță de guvern prin care erau reduse bugetele instituțiilor de cultură și interzise rectificările pozitive. Or, în cazul, nostru o parte din suma necesară organizării festivalului o primim, ca de fiecare dată, printr-o rectificare. S-au făcut eforturi atât din partea instituției noastre, cât și din partea administrației, însă, din păcate, nu am reușit să suplinim această scădere a bugetului. Astfel că festivalul va dura numai patru zile“, a declarat Geo Dinescu. Potrivit reprezentanților Teatrului „Colibri“, suma lipsă din bugetul festivalului ar fi de aproximativ 80.000 de euro. Tot din cauza restrângerilor de buget, organizatorii au înjumătățit și numărul paradelor păpușilor. Astfel, anul acesta va fi organizată o singură paradă, în prima zi a festivalului, fără tradiționala paradă de închidere, organizată, de obicei, în ultima zi de festival. Copiii și părinții vor putea totuși să își ia la revedere de la actori și păpuși într-un spectacol extraordinar de final, organizat în Piața Mihai Viteazul. „Am încercat să găsim variante, Direcţia economică a teatrului împreună cu ordonatorul de credite au căutat opţiuni pentru a putea organiza festivalul în parametrii cu care v-am obişnuit, 25 august – 1 septembrie, dar din păcate nu am găsit soluţii. Pentru festivalul complet, aşa cum l-am gândit iniţial, ar fi fost nevoie de 170.000 de euro. În acest moment, prevederea bugetară este de 334,500 lei la care se adaugă veniturile proprii. Am depăşit veniturile proprii din trimestrul I şi trimestrul II, aproape suntem cu veniturile din trimestrul III terminate. Ar însemna undeva la 80.000 de euro pentru a putea face ceea ce ne-am propus”, a mai spus managerul Teatrului „Colibri”.

Festivalul scurtat, dar promovat… la nivel înalt
Așadar, era nevoie de aproximativ 80.000 de euro pentru organizarea în parametri obișnuiți a festivalului. Suma, deși impresionantă pentru un contribuabil de rând, nu este, trebuie spus, covârșitoare, față de alte cheltuieli ale primăriei, ratate miraculos de hulita ordonanță a austerității. În aceeași perioadă în care își scurtează din motive bugetare festivalul dedicat păpușilor, municipalitatea craioveană cheltuiește câteva zeci de mii de euro pentru a-și promova evenimentele culturale organizate în urbe. În luna aprilie, Primăria Craiova a contractat în sistemul electronic de achiziții publice „servicii de promovare prin intermediul revistei catalog wizz-air tipărită” în valoare 164.540 de lei. Adică ceva mai mult de 33.300 de euro. Primăria Craiova a contractat cinci apariții în revista destinată călătorilor Wizz Air. Două dintre apariții au fost contabilizate deja în edițiile aprilie-mai, respectiv iunie – iulie ale revistei. Ironia sorții face ca una din cele două apariții de până acum să fie dedicată în proporție de 50 la sută tocmai festivalului Puppets Occupy Street, care împarte frățește cu Intencity articolul din ediția iunie-iulie a revistei Wizz. De menționat că în articolul publicat la comanda Primăriei Craiova, festivalul păpușilor apare organizat în perioada tradițională de 25 august -1 septembrie, nu în variantă scurtată post-ordonanță. Cel mai probabil, Puppets va mai beneficia de o apariție și în ediția august-septembrie a revistei. Măcar cu o erată care să corecteze perioada de desfășurare a festivalului. Să nu cumva să curgă zecile de mii de călători Wizz în Craiova în perioada 29 august-1 septembrie și să ne acuze de reclamă mincinoasă.



