APAVIL SA – ANUNȚ privind scoaterea la concurs a următoarelor posturi în cadrul Sectorului Olănești, Centrul Exploatare Rm. Vâlcea
- 1 post electrician;
- 1 post sudor;
- 1 post lăcătuș mecanic.
Concursul constă în:
- susținerea probei scrise pentru postul de electrician, care va avea loc la sediul APAVIL SA din Rm. Vâlcea, str. Carol I nr.3-5, în data de 25.07.2023, ora 1200;
- susținerea probei practice pentru posturile de electrician, sudor și lăcătuș mecanic, precum și susținerea probei interviu pentru postul de lăcătuș mecanic, care vor avea loc în cadrul Sectorului rețele apă situat în Râmnicu Vâlcea, str. Popa Șapcă nr. 4, în data de 31.07.2023, ora 1200.
Data-limită până la care candidații pot depune actele pentru dosarul de concurs este 18.07.2023, ora 1500, la Registratura societății APAVIL SA din Rm. Vâlcea, str. Carol I nr. 3-5.
Informații privind condițiile generale, condițiile specifice, dosarul de concurs, bibliografia, desfășurarea concursului și calendarul concursului se pot obține accesând www.apavil.ro sau la Serviciul resurse umane, salarizare și arhivă, telefon 0350 802 161, interior 22. Program de lucru: luni-joi, orele 0700 – 1530 și vineri, orele 0700 – 1300.
APAVIL SA – ANUNȚ privind scoaterea la concurs a următoarelor posturi în cadrul Sectorului Drăgășani:
– 2 posturi instalator;
– 1 post sudor.
Concursul se va desfășura în cadrul Sectorului rețele apă situat în Râmnicu Vâlcea, str. Popa Șapcă nr. 4, în data de 25.07.2023, ora 1000, astfel:
- Pentru posturile de instalator, concursul constă în susținerea probei practice și a interviului de verificare a aptitudinilor și cunoștințelor profesionale în meseria de instalator;
- Pentru postul de sudor, concursul constă în susținerea probei practicede verificare a aptitudinilor și cunoștințelor profesionale în meseria de sudor.
Data-limită până la care candidații pot depune actele pentru dosarul de concurs este 18.07.2023, ora 1500, la Registratura societății APAVIL SA din Rm. Vâlcea, str. Carol I nr. 3-5.
Informații privind condițiile generale, condițiile specifice, dosarul de concurs, bibliografia, desfășurarea concursului și calendarul concursului se pot obține accesând www.apavil.ro sau la Serviciul resurse umane, salarizare și arhivă, telefon 0350 802 161, interior 22. Program de lucru: luni-joi, orele 0700 – 1530 și vineri, orele 0700 – 1300.
APAVIL SA – ANUNȚ privind scoaterea la concurs a unui post de inginer în cadrul Serviciului tehnic, Biroul avize, proiectare
Concursul constă în probele scris şi interviu care se vor desfășura la sediul Societății Apavil SA din Rm. Vâlcea, str. Carol I nr. 3-5, conform calendarului concursului, astfel:
- proba scrisă va avea loc în data de 26.07.2023, ora 1000
- interviul va avea loc în data de 01.08.2023, ora 1000
Data-limită până la care candidații pot depune actele pentru dosarul de concurs este 19.07.2023, ora 1500, la Registratura societății APAVIL SA din Rm. Vâlcea, str. Carol I nr. 3-5.
Informații privind condițiile generale, condițiile specifice, dosarul de concurs, bibliografia, desfășurarea concursului și calendarul concursului se pot obține accesând www.apavil.ro sau la Serviciul resurse umane, salarizare și arhivă, telefon 0350 802 161, interior 22. Program de lucru: luni-joi, orele 0700 – 1530 și vineri, orele 0700 – 1300.
APAVIL SA – ANUNȚ privind scoaterea la concurs a 2 posturi de inginer în cadrul Unității de implementare proiecte
Concursul constă în probele scris şi interviu care se vor desfășura la sediul Societății Apavil SA din Rm. Vâlcea, str. Carol I nr. 3-5, conform calendarului concursului, astfel:
- proba scrisă va avea loc în data de 24.07.2023 ora 1200;
- interviul va avea loc în data de 28.07.2023 ora 1100.
Data-limită până la care candidații pot depune actele pentru dosarul de concurs este 17.07.2023, ora 1500, la Registratura societății APAVIL SA din Rm. Vâlcea, str. Carol I nr. 3-5.
Informații privind condițiile generale, condițiile specifice, dosarul de concurs, bibliografia, desfășurarea concursului și calendarul concursului se pot obține accesând www.apavil.ro sau la Serviciul resurse umane, salarizare și arhivă, telefon 0350 802 161, interior 22. Program de lucru: luni-joi, orele 0700 – 1530 și vineri orele 0700 – 1300.
APAVIL SA – ANUNȚ privind scoaterea la concurs a unui post de inginer in cadrul Compartimentului IT
Concursul constă în probele scris şi interviu care se vor desfășura la sediul Societății Apavil SA din Rm. Vâlcea, str. Carol I nr. 3-5, conform calendarului concursului, astfel:
- proba scrisă va avea loc în data de 21.07.2023, ora 1000;
- interviul va avea loc în data de 26.07.2023, ora 1100.
Data-limită până la care candidații pot depune actele pentru dosarul de concurs este 14.07.2023, ora 1300, la Registratura societății APAVIL SA din Rm. Vâlcea, str. Carol I nr. 3-5.
Informații privind condițiile generale, condițiile specifice, dosarul de concurs, bibliografia, desfășurarea concursului și calendarul concursului se pot obține accesând www.apavil.ro sau la Serviciul resurse umane, salarizare și arhivă, telefon 0350 802 161, interior 22. Program de lucru: luni-joi, orele 0700 – 1530 și vineri, orele 0700 – 1300.
APAVIL SA – ANUNȚ privind scoaterea la concurs a 3 posturi de instalator în cadrul Serviciului control clienți
Concursul constă în susținerea probei practice și a interviului și se va desfășura în data de 21.07.2023, ora 1100, în cadrul Sectorului rețele apă al societății APAVIL SA situat în Rm. Vâlcea, str. Popa Șapcă nr. 2 și la lucrările în desfășurare.
Data-limită până la care candidații pot depune actele pentru dosarul de concurs este 14.07.2023, ora 1300, la Registratura societății APAVIL SA din Rm. Vâlcea, str. Carol I nr. 3-5.
Informații privind condițiile generale, condițiile specifice, dosarul de concurs, bibliografia, desfășurarea concursului și calendarul concursului se pot obține accesând www.apavil.ro sau la Serviciul resurse umane, salarizare și arhivă, telefon 0350 802 161, interior 22. Program de lucru: luni-joi, orele 0700 – 1530 și vineri, orele 0700 – 1300.
APAVIL SA – ANUNȚ privind scoaterea la concurs a următoarelor posturi în cadrul Sectorului rețele apă, Centrul Exploatare Rm. Vâlcea:
- 3 posturi instalator;
- 1 post electrician.
Concursul constă în:
- susținerea probei scrise pentru postul de electrician, care va avea loc în data de 26.07.2023, ora 1200, la sediul APAVIL SA din Rm. Vâlcea, str. Carol I nr.3-5;
- susținerea probei practice și a interviului pentru posturile de instalator și susținerea probei practice pentru postul de electrician, de verificare a aptitudinilor și cunoștințelor profesionale în meseria pentru care candidații aplică și dețin calificare, vor avea loc în data de 01.08.2023, ora 1100, în cadrul Sectorului rețele apă, situat în Râmnicu Vâlcea, str. Popa Șapcă nr. 4.
Data-limită până la care candidații pot depune actele pentru dosarul de concurs este 19.07.2023, ora 1500, la Registratura societății APAVIL SA din Rm. Vâlcea, str. Carol I nr. 3-5.
Informații privind condițiile generale, condițiile specifice, dosarul de concurs, bibliografia, desfășurarea concursului și calendarul concursului se pot obține accesând www.apavil.ro sau la Serviciul resurse umane, salarizare și arhivă, telefon 0350 802 161, interior 22. Program de lucru: luni-joi, orele 0700 – 1530 și vineri, orele 0700 – 1300.
APAVIL SA – ANUNȚ privind scoaterea la concurs a unui post de tehnician în cadrul Sectorului rețele apă, Centrul Exploatare Rm. Vâlcea
Concursul constă în probele scris şi interviu care se vor desfășura la sediul Societății Apavil SA din Rm. Vâlcea, str. Carol I nr. 3-5, conform calendarului concursului, astfel:
- proba scrisă va avea loc în data de 24.07.2023 ora 1000;
- interviul va avea loc în data de 28.07.2023, ora 1000.
Data-limită până la care candidații pot depune actele pentru dosarul de concurs este 17.05.2023, ora 1500, la Registratura societății APAVIL SA din Rm. Vâlcea, str. Carol I nr. 3-5.
Informații privind condițiile generale, condițiile specifice, dosarul de concurs, bibliografia, desfășurarea concursului și calendarul concursului se pot obține accesând www.apavil.ro sau la Serviciul resurse umane, salarizare și arhivă, telefon 0350 802 161, interior 22. Program de lucru: luni-joi, orele 0700 – 1530 și vineri, orele 0700 – 1300.
APAVIL SA – ANUNȚ privind scoaterea la concurs a unui post de zidar în cadrul Sectorului rețele canal
Concursul constă în susținerea probei practice de verificare a aptitudinilor și cunoștințelor profesionale în meseria pentru care candidații aplică și dețin calificare, în data de 25.07.2023, ora 1000, și se va desfăşura în cadrul Sectorului rețele canal al Societăţii Apavil SA situat în Râmnicu Vâlcea, str. Florilor nr. 6-8 și la lucrările în desfășurare.