miercuri, octombrie 21, 2026

Vaideeni: Festivalul „Învârtita Dorului” are loc pe 24 și 25 iunie

În zilele de 24 și 25 iunie, în comuna Vaideeni-Vâlcea va avea loc Festivalul de Folclor Păstoresc „Învârtita Dorului” , ediția a 55-a. Considerat un act de cultură, festivalul „Învârtita Dorului” adună an de an mii de participanți, Primăria Vaideeni face demersuri pentru a introduce festivalul în patrimoniul UNESCO. Acesta ar putea deveni cel de-al treilea brand din județul Vâlcea din patrimoniul cultural mondial, după Mănăstirea Hurezi și Ceramica de Horezu. Festivalul de folclor păstoresc „Învârtita Dorului” este organizat de Primăria Vaideeni, Consiliul Local Vaideeni, în colaborare cu Asociaţia Culturală Moştenitorii și Școala de Arte Vaideeni și Consiliul Județean Vâlcea.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

La festivalul din acest an vor participa 27 de formații folclorice din nouă județe, majoritatea formate din copii și tineri. După tradiționala horă și paradă a portului popular, programată pentru duminică, 25 iunie, acestea vor urca pe scena amenajată pe platoul „Învârtita Dorului”. Sâmbătă, 24 iunie, spectacolele vor fi susținute de peste 20 de soliști vocali și mai multe formații. Tot sâmbătă vor avea loc lansări de carte, simpozioane, o vizionare de film, vernisaje, toate legate de tradițiile și istoria Vaideeniului.

 Programul celei de-a 55-a ediții a Festivalului „Învârtita Dorului”:

Sâmbătă, 24 iunie 2023

Ora 16:00 – Căminul Cultural „Vartolomei Todeci: Simpozionul „TRANSHUMANȚA”
– Transhumanța. Ipostază endemică a păstoritului
– prezintă Dr. Lucian David, Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu” București din cadrul Academiei Române;
– Vizionarea filmului „Transhumanța” – realizat de Damian Diaconescu în anul 1979 la Vaideeni;
– Prezentarea volumului „Transhumanța Românească. Fenomen socio-economic, cultural și (Geo)Politic” 
– prof. Mihai Copețchi – Kopecky, Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina;
– Prezentare cercetare de teren „Stânele din Munții Căpățânii” – stud. arh. Bogdan Copețchi, UAUIM, Conservare și Restaurare – Sibiu;
– Expoziție de fotografie „La drum…” – Asociația Culturală Moștenitorii.
Ora 19:30 –: Platoul „Învârtita Dorului”:
Lansare album folcloric “Acasă-i la Vaideeni”
– Anamaria și Monica Iorga
Spectacol folcloric susținut de: Dumitru Stoicănescu, Robert Târnăveanu, Marian Medregoniu, Codruța Rodean, Bogdan Cioranu, Formația Dan Limbășan, Anamaria Iorga, Monica Iorga, Marius Țugulescu, Mădălina Popescu și David Ungureanu, Ana Maria Gheorghescu, Săvoiu Ștefan, Adelina Popa și Adrian Băluță, Tițoiu Mihail, Trupa Art, Cosmin Bădița, Cristian Pomohaci, Cătălin Iancu, Ionica Ivan, Andrei și Ionuț Moga, Medeea Ioana Vinereanu, Mihăiță Bărbuș, Elevii Școlii de Arte Vaideeni și Ansamblul de dansuri populare „Miorița” Vaideeni.

Duminică, 25 iunie 2023

Ora 11:00 – Centrul Civic Vaideeni, deschiderea festivităților:
Ora 12:30 – Parada portului popular spre platoul „Învârtita Dorului”.
Ora 13:00 – Spectacol folcloric susținut de formațiile din:
 Jud. Vâlcea: Vaideeni, Horezu, Băbeni: 
 Jud. Alba: Vinerea-Cugir, Șugag; 
 Jud. Argeș: Corbi, Brădulețul, Galeșu; 
 Jud. Bistrița Năsăud: Leșu;
 Jud. Gorj: Novaci, Polovragi, Baia de Fier; 
 Jud. Hunedoara: Petrila;
Jud. Sibiu: Cristian, Gura Râului, Jina, Poiana Sibiului, Rășinari, Sadu, Săliște, Tilișca, Tălmaciu, Miercurea 
Sibiului, Boița;
 Jud. Brașov: Bran;
 Jud. Tulcea: Ansamblul Odyssea.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Râmnicu Vâlcea: Primăria anunță o piață volantă în zona Nord.

Până la reabilitarea Pieței Nord, locuitorii cartierului vor putea cumpăra fructe, legume și flori dintr-o piață volantă deschisă trei...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI