Nici nu s-a încheiat bine protestul dascălilor de pe culoarele Palatului Victoria și iată că încă o breaslă „coace“ o nouă revoltă. Magistrații, căci despre ei este vorba, își simt amenințată pensia specială obținută la vârstă „fragedă“ și, în urma unui vot popular, se pregătesc de-o grevă generală care, practic, va paraliza justiția românească. Și este abia începutul. Urmează taximetriștii, personalul TESA din sectorul medical și alții. Cu toți aceștia va da piept Marcel Ciolacu, proaspătul premier pesedist care, după cum a declarat, își propune un naționalism economic sănătos în detrimentul favoritismului de care au beneficiat până în prezent marile corporații occidentale.
Mulți se întreabă de ce tocmai acum acest val de proteste… Ei bine, cauzele sunt multiple. În primul rând pentru că în ultimii ani s-au creat niște inechități salariale dureroase în societatea românească. Două exemple sunt elocvente în acest sens. Personalul non-sanitar din sănătate are salariile de câteva ori mai mici decât medicii și asistenții, venituri absolut jenante pentru aceia fără de care, cu siguranță, doctorul n-ar putea să opereze sau asistenta să panseze. La același nivel de studii, superioare, un doctor are 12.000-14.000 în timp ce un jurist al spitalului, să zicem, ia 3.000-4.000 de lei. Un alt exemplu este chiar cel al cadrelor didactice, care, față de un funcționar public dintr-o primărie de oraș sau un consiliu județean, primește abia la jumătate. Ori, mai devreme sau mai târziu, era clar că aceste inechități vor crea o situație explozivă, iar actuala criză economică nu a făcut decât să grăbească procesul. Inflația galopantă a micșorat dramatic, în ultimul an, puterea de cumpărare a unor categorii sociale, iar sărăcia, de-a lungul secolelor, a fost cea mai importantă cauză a unor revolte sociale.
În al doilea rând, lipsa de viziune economică a clasei politice românești a determinat o acumulare de tensiuni în societatea românească. Anii de creștere economică, nu puțini, nu au fost folosiți pentru a crea o echitate salarială în tot ceea ce înseamnă aparatul public. S-a preferat, din motive de cumetrii, o umflare nefirească a numărului de angajați din instituțiile publice în detrimentul unor creșteri salariale acolo unde era nevoie. Anvelopa salarială din învățământ, spre exemplu, putea liniștit să crească atunci când aveam creștere economică sănătoasă, în anii 2015-2021. Dar acum, când toată Europa este într-o criză, iar la noi lucrurile stau chiar mai rău, este greu să se mărească salariile dascălilor pentru că, efectiv, este nevoie de tăieri masive din alte domenii pentru a-i satisface pe profesori.
Din păcate, ne aflăm abia la începutul unei perioade de grave tulburări sociale. Preconizez că, în toamnă, vor urma noi frământări sociale în alte „colțuri“ ale sectorului public, iar cabinetul Ciolacu va fi nevoit să se transforme într-un „pompier“ de serviciu al societății românești. Nu știu dacă ar ști să facă și altceva, dar cu siguranță nu va putea să demonstreze acest lucru în lunile care urmează…
RECOMANDĂRILE REDACȚIEI