Nicolae Ciucă, președintele PNL, a anunţat marți că Bogdan Mateescu se află în analiză pentru conducerea Ministerului Justiției. „Este în analiză. Dacă ne uităm la CV-ul domniei sale, vedem că este un profesionist. Trebuie mers pe parcursul, pe linia de modernizare și menținere a independenței justiției în România”, potrivit lui Ciucă.
Un dosar de fapte de corupție mutat preventiv la Parchetul de pe lângă ÎCCJ
Publicația noastră a prezentat în luna mai în exclusivitate o speță în care primarul Mihai Mateescu, tatăl lui Bogdan Mateescu, este acuzat de fapte de corupție, și în cazul căreia Alex Florența, procurorul general al României, a luat o decizie -bombă. El a dispus preluarea de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică, a dosarului în care primarul este învinuit că s-ar fi împroprietărit ilegal în parcul din centrul orașului. Dosarul reunit se afla la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea. Soluția mutării dosarului a fost una preventivă având în vedere funcția de președinte al Tribunalului Vâlcea deținută de fiul primarului. „În speță, legătura de rudenie existentă între făptuitorul Mateescu Mihai, care este tatăl președintelui Tribunalului Vâlcea, Mateescu Bogdan, poate crea aparența de lipsă de imparțialitate în soluționarea acestui dosar”, conform deciziei procurorului general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ. Cu alte cuvinte, dosarul a fost mutat pentru ca nu cumva Mateescu-senior să fie protejat și spălat.
Mateescu-senior, dovedit colaborator al Securității
Tatăl lui Bogdan Mateescu este de 20 de ani primar al orașului Băile Govora. În anul 2001, Mihai Mateescu a fost declarat de către CNSAS colaborator al Securității, așa cum rezultă din Monitorul Oficial al României nr.305 (Anul XI), din 17 mai 2001, Partea a III – a, Publicații și Anunțuri. Conform acestui document, Mateescu Mihai, fiul lui Dumitru și Maria, născut la data de 05.11.1954, în Popești – Vâlcea, a desfășurat activități de poliție politică (foto).

Însă, potrivit Legii electorale, Mihai Mateescu a depus o declarație pe propria răspundere în momentul în care a candidat, că nu a fost lucrător/colaborator al Securității. „Subsemnatul Mateescu Mihai, cetățean român, fiul lui Dumitru și Maria, născut la data de 05.11.1954, în comuna Popești, ( ) cunoscând prevederile art. 292 Cod Penal, cu privire la falsul în declarații, după ce am luat la cunoștință de conținutul Legii Nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, ca poliție politică, declar prin prezenta, pe propria răspundere, că nu am aparținut acesteia, ca agent sau colaborator al organelor de securitate, ca poliție politică, în înțelesul art.5/alin. 1-5 din Lege”, menționează Mihai Mateescu în declarația falsă dată la un notariat.
Judecătorul Bogdan Mateescu ocupă funcția de președinte al Tribunalului Vâlcea din ianuarie 2023. Anterior, el a obținut un mandat de președinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în 2021, unde a rămas interimar peste mandatul legal până în mai 2022.


