Vâlcea: Profesor acuzat de relații amoroase cu o elevă în vârstă de 13 ani

Un profesor în vârstă de 45 de ani care preda educația fizică la Școala Zăvideni din comuna Prundeni, județul Vâlcea, este acuzat că a întreținut relații amoroase cu una dintre elevele sale în vârstă de 13 ani. Faptele s-au petrecut pe parcursul acestui an, în mai multe rânduri, iar la începutul lunii aprilie a fost deschis un dosar penal de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgășani. Profesorul a fost dat afară din învățământ, iar instanța a dispus deocamdată măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile.

0

„La nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani s-a constituit, la data de 07 aprilie 2023, o cauză în care se efectuează cercetări în vederea lămuririi împrejurărilor în care, în cursul anului 2023, o persoană de sex masculin, cadru didactic în cadrul unei unităţi şcolare de pe raza comunei Prundeni, judeţul Vâlcea, a comis mai multe acte de natură sexuală, împotriva unei minore, elevă a aceleiaşi unităţi de învăţământ. Facem precizarea că, prin ordonanţa din data de 24 aprilie 2023, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 24 aprilie 2023, faţă de persoana cercetată în cauză în calitate de inculpat”, au transmis luni procurorii vâlceni.

Procurorii au făcut precizări și în privința obligațiilor impuse inculpatului

„Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței;
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
d) să nu se deplaseze la unitatea şcolară în cauză, respectiv în curtea acesteia sau în sediul unităţii şcolare;
e) să nu se apropie de persoana vătămată sau de membrii familiei acesteia şi de martorii audiaţi în cauză, la o distanţă mai mică de 50 de metri şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect pe nici o cale;
f) să nu exercite calitatea de profesor, meserie/profesie în exercitarea căreia a săvârşit faptele;
g) să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă.
Totodată, inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Inculpatului i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt, această fază a cercetărilor constituind o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, iar pe măsura derulării acestora vom informa opinia publică, se arată în comunicatul de presă al Parchetului.

Giugiuleli la școală și mesaje de dragoste prin telefon

Eleva de clasa a VIII-a susține că nu a întreținut relații sexuale cu profesorul, iar acesta nu recunoaște nimic. Mai multe surse spun că relația era consimțită de ambele părți, cei doi manifestându-și sentimentele și la școală. În plus, profesorul a fost văzut în mai multe rânduri cu eleva în mașină, iar părinții fetei i-au descoperit acesteia în telefon mesaje de dragoste.

Facebook Comments