Abia a trecut vortexul de primăvară și un nou anotimp a pus stăpânire de această dată în masa-media de la noi. Anotimpul pălăvrăgelilor electorale cu prelungire până în iarna lui 2024. Fără dezbaterea cu dus și întors a celor patru rânduri de alegeri, dacă nu cinci, fără halimaua la ore de vârf a salariilor și pensiilor, în parte nesimțite, nu știm ce s-ar fi făcut unele canale TV. Mintea românului de mai târziu fiind una exemplară, coaliția de la putere s-a prins că atâta snopeală de alegeri va fi istovitoare, dacă nu enervantă. Mai știi ce le trece prin gând unora cuprinși de sastiseală? De la Caragiale încoace, aceeași forfotă despre candidați și buletine de ștampilat, despre promisiuni electorale servite drept gogoși umplute. Despre cine votează și cine numără. Despre interese dinăuntrul țării și din afara ei, dacă suveranitatea mai stă în picioare. Nu în ultimul rând, despre aceeași categorie de cetățeni turmentați și opera lor bufă. Două mandate Iliescu, două mandate Băsescu, două mandate Iohannis. Trei președinți după chipul și asemănarea noastră. După ce l-am ales en fanfare pe primul, n-am știut pe unde să scoatem cămașa pentru a-i face mai repede loc celui de-al doilea. Apoi celui de-al treilea. Mai nasol este că va fi și al patrulea. Dar poate ne bagă-n pâine Maia. Prea puțini conaționali de-ai noștri agreează ideea, puțin peste 30 la sută, cu toate că Basarabia trebuie cu orice preț scoasă de sub gheara Moscovei. Anul electoral, care deja a furat startul, nu și-a limpezit strategiile. Rămâne coaliția, așa contra naturii cum este, sau cele două mari partide se vor desprinde din horă? Va avea prioritate stabilitatea politică la vreme de război, pe care ar nutri-o și Uniunea Europeană, și Statele Unite sau fiecare din partide va decide să-și urmeze doctrina și interesele de grup circumscrise interesului național? Până la miezul problemei ca atare, clasa politică, la toate nivelurile ei, are a se lupta pentru a trece clasa pe pragul dintre încrederea și neîncrederea populației. Procentele arată ca vai de ele în ceea ce privește Parlamentul țării, Guvernul, Instituția Prezidențială (zero ecou deoarece actualul președinte, de atât amar, se dedulcește cu turismul). Starea de spirit a oamenilor este bulversată de crize peste crize, una mai dureroasă decât alta. Fondul Monetar Internațional tocmai a atras atenția că țările din Estul Europei s-au împrumutat la dobânzi pe care nu le pot duce. E sărăcie și angoasă în societate. Inșii fericiți sunt cei ce au dat marile tunuri financiare și pe care o țară ca Italia i-a primit cu brațele deschise, imună la apelurile de drept ale justiției române. Dovadă că Parlamentul European trebuie să se preocupe mai intens de ceea ce înseamnă coeziunea de facto a țărilor membre.
