Un fermier din comuna Cochirleanca, județul Buzău, declara zilele trecute cu titlu de fală: „Preconizăm un preț de 33 de lei pe kilogram, nu mai mult, pentru că trebuie să avem și clienți. Vom oferi o roșie cu gust și sănătoasă”. Nu constituie o excepție buzoianul, fermier între fermieri, undeva, pe fundal, purtător de cuvânt al legumicultorilor pe care ni-i dorim cât mai lucrativi. Ca într-o plăcintă, sunt mai multe straturi de adevăr cinic, involuntar cinic, în această strigare de piețar. Un kilogram de roșii (zi-le d-alea de-ale noastre) a ajuns să atingă un preț inaccesibil „oamenilor de prisos” (vezi Nicolae Iorga), într-o țară căreia usturoiul îi vine din China, iar pătlăgica din Spania. Proprietarul de răzoare din Cochirleanca nu și-a pierdut simțul umorului într-o dimensiune socială cu accente dramatice: 33 de lei pe kilogram, „nu mai mult”. O, pașă, cât de darnic ești! Și generos până la os: „Trebuie să avem și clienți…” Ceva mă face să cred că numita comună, cu mii de locuitori răspândiți în cinci sate, musai să aibă destulă clientelă sus-pusă, de hrănit boierește, câtă vreme își permite să tocmească un preț suprarealist dilatator de pupile. Ei da, „vom oferi o roșie cu gust și sănătoasă”. Primim! O roșie, trei ouă, cinci cartofi și un sfert de pâine când te întorci dintre tarabe, păi să tot zgândări speranța de viață. Nu trageți în fermierii din Buzău, nici în cei din Olt sau Dolj. Prețul, explică ei cu năduf, reflectă scumpirile în cascadă la combustibilul pentru utilaje și, mai ales, la sursa pentru încălzirea solariilor. Nimic mai adevărat. Doar nu v-ați gândit mai mult decât e necesar că soarele, cuptorul ceresc al roșiei de grădină, s-a mutat mai încoace. D-aia ministrul agriculturii îndemna să cumpărăm legume și fructe românești, habar neavând, ca orice priceput în domeniu, că pe guvernanți nu-i îndoaie un domeniu de gura lumii precum piețele agroalimentare. Cele peste 3 milioane de seniori, cu precădere, pe care puterea de cumpărare îi depășește net, se vor orienta spre ceva ieftin, ieftinătatea fiind la pachet cu produsele nesănătoase. Nicio grijă, de farmacii e pământul plin, cum pline ochi sunt spitalele de pacienți în suferință. Problema e că din familiile nevoiașe nu fac parte doar cei înaintați în vârstă, ci și copii sau adulți, viitorul „României educate”. Noua teză a „patriotismului economic”, de sprijinire a producătorilor pentru consolidarea clasei de mijloc, după ce se va fi rezolvat condiția socială a clasei de jos, e bine-venită. Ține de o perspectivă apropiată, ar putea fi un excelent slogan electoral. Dar tot perspectivă rămâne. Majoritatea verbelor utilizate în actuala guvernare sunt la timpul viitor. Vom mânca și vom vedea. Deocamdată, primăvara, scumpa de ea, multora le cade greu la portofel.
