După o lună și ceva, timp acordat evenimentelor mai de doftă, mă întorc la un detaliu de excelență în politica românească. La 22 decembrie, președintele țării a postat un mesaj întru celebrarea Revoluției din decembrie ’89. Un mesaj menit să-l reprezinte în miezul evenimentelor, ca și cum ar fi mers cu o floare la Cimitirul Eroilor. El, ca de obicei, fiind mereu plecat. În 2022, presa a numărat 21 de țări colindate de președinte, care au costat țara 3 milioane de euro. Dincolo de stilul așchios, dl Iohannis a scăpat un crâmpei de frază care te lasă cu gura căscată: „Sute de mii de cetățeni ai patriei noastre”. Nu îmi amintesc un moment în care să mai fi folosit acest cuvânt ca și inexistent în vocabularul său: patria. Ce l-o fi apucat pe bietul om? Tudor din Vladimiri clama că patria e norodul, nu tagma jefuitorilor. Paler se confesa că România e patria sa, restul sunt țări. Patria lui Iohannis este cea care s-a făcut de râs prin ratarea Schengen și care, conform sondajului IRES, are de peste patru ori mai puțină încredere în președinte decât într-un pompier. La peste trei decenii de postcomunism, ne e dat să auzim verdicte de genul: „Este de neconceput ca generații care au avut ocazia de a nu cunoaște ororile totalitarismului să cadă pradă discursului nostalgic comunist”. Îl scuzăm pe fostul profesor de fizică pentru exprimarea lălâie „au avut ocazia de a nu cunoaște” și trecem la mitul generațiilor căzute pradă trecutului. Puștiul de 12 luni în 1989 are astăzi 34 de ani. Despre ce nostalgie e vorba raportat la ceva dintr-o altă viață? Ca și cum dl Iohannis ar fi nostalgic de își rupe cămașa după Cleopatra. Nostalgia scoasă din context este o noțiune fără schelet, vânturată nu pentru a expune hiperbolizant „realizărili”, ci pentru a atrage atenția asupra dezastrului actual la toate nivelurile (economic, social, cultural). A mai rămas ceva neînstrăinat din avuția națională? În buzunarele cui au intrat comisioanele de miliarde? În ale patriei care se împrumută pentru salarii și pensii, nu. Mai este suverană patria în numele căreia urcați muntele? Cum se văd de pe acoperișul lumii satele părăsite, pădurile rase, subiect cras de bășcălie al austriecilor legați ombilical de Țar? „Pe fondul dificultăților economice, al crizei Covid și, cel mai recent, al temerilor legate de războiul de la frontiera României”. La 33 de ani de la Revoluția pe care o cinstiți printr-un mesaj fără puls, ne veseliți cu variațiunile pe aceeași temă a dificultăților economice. Păi cine se face răspunzător? Euroscepticul din colțul străzii? Babele comuniste de pe muntele Jina? Cele șase milioane de oameni care și-au părăsit patria pentru o țară oricare ar fi ea? Sau Covidul datează de la Congresul al XIV-lea, iar invazia rusă de pe vremea meditațiilor?
