Primăria Craiova dă cep la bugetul de investiţii cu un megaproiect de fântâni arteziene
Craiova, oraş multiartezian dezvoltat

11 arteziene, dintre care opt noi, vor fi realizate în municipiul reşedinţă de judeţ în perioada imediat următoare, potrivit proiectelor intrate pe ordinea de zi a şedinţei de consiliu local din această săptămână. Suma pusă la bătaie de municipalitate pentru aceste investiţii este de 72 de milioane de lei.

0

Din câte se pare, Antonie Solomon a fost cooptat drept consultant la redactarea ordinii de zi a şedinţelor de consiliu local municipal, căci cea propusă pentru şedinţa din 26 ianuarie pare întocmită de fostul primar al Craiovei în zilele lui bune. Nu mai puţin de patru dintre proiectele supuse dezbaterii se referă la investiţii în fântâni arteziene. Şi e vorba de investiţii consistente, sumele puse în joc pentru fiecare investiţie în parte fiind cuprinse între 6 şi 45 de milioane de lei.

Opt dintr-o lovitură pe bulevardul 1 Mai

Primul dintre proiectele din serie are în vedere amenajarea unei salbe de fântâni arteziene pe zona mediană a bulevardului 1 Mai, opt la număr, investiţia fiind estimată în studiul de fezabilitate supus votului aleşilor locali la 45 de milioane de lei, iar termenul de realizare estimat la 15 luni calendaristice. Este vorba de fântâni dotate nu numai cu jocuri de apă şi lumini, ci şi cu statui, realizatorii sf-ului propunând nu mai puţin de patru tipuri de fântâni pentru bucata de bulevard dintre Ciupercă şi Parcul Nicolae Romanescu, fiecare dintre ele urmând a fi prezentă în dublu exemplar. De notat că arhitecţii tocmiţi de primărie prin acordul-cadru de anul trecut au analizat două scenarii, singura diferenţă notabilă dintre cele două ipoteze fiind materialul din care urma să fie realizate statuile: bronz sau aliaj de bronz, respectiv răşini acrilice, varianta recomandată fiind cea cu statui de bronz. „Scenariul 1 vizează amenajarea unui ansamblu realizat din 4 tipologii de fântâni arteziene amplasate pe fâşia mediană verde de pe bd. 1 Mai, ce au în plan o formă predominant dreptunghiulară, alcătuind un total de 8 fântâni, cărora li se atribuie câte o cameră tehnică subterană, acoperită cu gazon, lăsând la vedere doar gurile de acces. Fântânile sunt dotate cu statui arteziene, lumini şi jeturi de apă. Dotări: statui din bronz (sau aliaj de bronz), cu siluetă umană ce execută diverse mişcări artistice. Prin diferite zone ale corpului prezintă orificii prin care se formează mici jeturi şi creează perdele de apă decorative prin presiune şi formă. Statuile sunt orientate astfel încât să relaţioneze cu privitorul, din orice unghi ar fi observată fântâna”, se arată în documentaţia înaintată consilierilor locali.

Ciuperca intră la apă până la stadiul de „ciupercuţă”

Al doilea proiect „artezian” aflat pe masa aleşilor locali craioveni priveşte fântâna de la Ciupercă, la capătul bulevardului vizat de proiectul anterior. Deşi, teoretic, se aprobă documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie pentru „modernizarea” artezienei, cum spune titlul, conţinutul documentaţiei arată că e vorba despre dezafectarea artezienei şi înlocuirea cu una nouă, după chipul şi asemănarea suratelor de pe bulevard. Adică tot dotată cu statui, şase la număr. Scenariul propus de arhitecţi prevede şi reducerea suprafeţei ocupate de fântână, de la 600 la 200 de metri pătraţi. „Scenariul 1 vizează amenajarea unei fântâni arteziene de formă circulară, cu diametrul de 8,5m la bază şi 10m la partea superioară şi o înălţime de 1m, intersectată de 2 ziduri, având instalaţie de apă, iluminat şi 6 statui care sunt şi ele la rândul lor dotate cu jeturi de apă. Statuile sunt orientate astfel încât să relaţioneze frontal cu privitorul, din orice parte ar fi observată fântâna şi vor fi realizate din bronz (sau aliaj de bronz). Se va asigura funcţiunea de iluminare nocturnă arhitectural-estetică a fântânii arteziene, cu leduri RGB care colorează jeturile de apă şi proiectoare montate în spaţiul verde. Jocurile de apă vor fi completate, în perioada în care lumina diurnă se diminuează şi se iniţiază iluminatul stradal nocturn, de proiecţii de lumini cu caracter ornamental-arhitectural. Proiecţiile de lumini vor fi dirijate astfel încât să asigure o cât mai bună armonie cu jocurile de apă ale fântânii. Caracteristicile cromatice ale fântânii şi ale elementelor sale se vor subsuma ideii conceptuale. Fântâna arteziană se integrează în contextul local al zonei prin tematica statuetelor propuse (tematică artistică/ sportivă/ culturală)”, se arată în raportul întocmit de funcţionarii Primăriei Craiova.

Fântâna muzicală, mai mică şi mai… pietonală

Un proiect cu o documentaţie similară priveşte „modernizarea”, în traducere demolarea şi înlocuirea, fântânii muzicale din Piaţa Mihai Viteazul. Documentaţia înaintată aleşilor locali arată că suprafaţa artezienei va scădea de la 400 la 250 de metri pătraţi, dar „se va păstra funcţiunea muzicală a fântânii arteziene, astfel că jocurile de apă ale fântânii vor fi corelate cu variaţiile muzicale ale melodiilor audiate prin intermediul instalaţiei de sonorizare. Softul care va comanda elementele de purjare ale apei va lucra corelat cu tonalităţile şi variaţiile sonore ale melodiilor difuzate şi va trebui să permită o programare flexibilă, pentru mai multe categorii de melodii, care să poată fi nou introduse sau scoase din programul de interpretare al fântânii”. Se schimbă nu numai dimensiunile, ci şi conceptul, scenariul recomandat de arhitecţi vizând amenajarea unei fântâni arteziene „moderne, la nivelul solului, având în plan o formă dreptunghiulară de aproximativ 25m lungime x 10m lăţime, cu instalaţii de apă, sunet şi lumini. Scenariul 1 recomandat aduce beneficii comunităţii oferind un spaţiu cu care oamenii pot interacţiona direct, pot călca pe pavimentul de unde iese apa, piaţeta poate fi utilizată toate cele 12 luni din an, pe timpul iernii nu rămâne o cuvă goală şi permite desfăşurarea diverselor activităţi, dând sens multiplu spaţiului. Fântâna arteziană se transformă dintr-un obiect pe care doar îl poţi privi, într-unul pe care îl poţi atinge, copiii se pot juca printre jeturile de apă, astfel creându-se un simţ al apropierii”. Documentaţia prevede că arteziana va folosi jeturi de apă de trei tipuri (spumă, lance şi cascadă), de până la 10 metri înălţime, costul proiectului fiind estimat la 11,6 milioane de lei.

La Doljeana nu vom mai avea o arteziană „de doi lei”, ci de patru

Cel mai ieftin proiect supus votului din consiliul local priveşte modernizarea fântânii arteziene din Piaţa Regele Ferdinand şi Regina Maria (zona Doljeana). Scenariul propus de arhitecţi vizează amenajarea unei fântâni arteziene de formă circulară cu diametrul de 9,2 m şi înălţimea de 3 m, formată din 4 bazine interioare suprapuse, trei rotunde şi unul „floral”. În acest caz, documentaţia dă mai multe detalii despre modul în care va arăta fântâna. „La baza bazinului cu forma florală sunt construite 4 socluri pătrate poziţionate diametral, echidistant la baza fiecărui arc de cerc format de «petală». De asemenea, la acelaşi nivel se găsesc 4 statui în formă de leu, dispuse perpendicular pe centrul fântânii, care ţin pe cap cel de-al doilea bazin rotund şi care îmbracă stâlpii de rezistenţă. Cel de-al doilea bazin rotund este simplu, fără alte siluete sau decoraţiuni. În centrul celui de-al treilea bazin rotund se poziţionează o statuie care se află în posesia beneficiarului şi care serveşte drept piesă de rezistenţă verticală a fântânii. În jurul fântânii este propusă o rigolă cu grilaj metalic care are rolul de a prelua apa din jeturile exterioare. În imediata apropiere este propus un pavaj granit de 5 cm, la nivelul căruia vor fi încastrate spoturi luminoase, dispuse liniar câte 3, la un unghi de 30 de grade între seturi. La nivelul rigolei exterioare sunt dispuse echidistant şi diametral spoturi luminoase şi jeturi de apă care se varsă în rigola de lângă bazinul inferior. În toate bazinele propuse se găsesc instalate duze şi lumini încastrate, care aruncă jeturi de diferite înălţimi şi unghiuri pentru a crea un spectacol”, se arată în documentul înaintat aleşilor locali.

Facebook Comments