Troc uzual cu limba română

0

Dacă veţi recunoaşte limba română în detrimentul inexistentei limbi moldoveneşti, România se face luntre şi punte în susţinerea efortului de reconstrucţie a Ucrainei. În exprimare frustă, dialogul s-a purtat între Bogdan Aurescu, ministrul român al afacerilor externe, şi Dmytro Kuleba, omologul său de la Kiev. Aceasta, în marja reuniunii miniştrilor de externe din ţările aliate NATO, care a avut loc la Bucureşti în zilele de 29 şi 30 noiembrie. Se vede treaba că ministrul român a bătut insistent la uşa omologului ucrainean până ca aceasta să i se deschidă, dacă s-a deschis, în cheia potrivită lingvistic, din moment ce solicitarea venită dinspre partea română a fost una „repetată”. Latinii spuneau că repetiţia este mama învăţăturii. Deducem că s-a mai susurat aranjamentul la urechea lui Dmytro Kuleba, cine ştie cât de convingător dacă urechea nu a funcţionat. Aurescu a mărit miza cu toată priceperea de care e capabil şi pe întregul suport de sprijin – politic, diplomatic, economic şi financiar. „România se angajează să susţină Ucraina pe palierul strategic privind infrastructura critică, în special a celei energetice, cu consecinţe grave asupra populaţiei”. Încă de la invadarea Ucrainei de către ruşi, românii au ieşit în calea zecilor de mii de refugiaţi cu cele de trebuinţă şi pregătiţi de găzduire. Statul le-a creat treptat locuri de muncă şi de învăţătură, pentru că multe familii cu copii au trecut graniţa în România. A făcut-o în spirit civic şi umanist dezinteresat. Nu cred că a existat cineva care, oprindu-se în pragul casei, să-şi fi descusut oaspeţii: „Mă, dar voi nu credeţi în limba moldovenească, nu-i aşa?…” E treaba ministrului Kuleba, ca om politic, să creadă în „moldoveneasca” lui de la Ialoveni şi Edineţ, alta decât limba română, omologul dlui Aurescu fiind orice altceva în specialitate, dar nu lingvist. Aşa încât, câtă greutate să aibă în spaţiul cultural european o asemenea tristă confuzie? Iar pentru a-l îndupleca, este nepotrivit să scoţi pe tarabă limba în care au scris Mateevici şi Vieru. Dacă recunoaşteţi ca fiind limba română cea care circulă dincolo de Prut, împingem şi noi nişte trenuri cu materiale de construcţie! Şi care limbă română, cea interzisă în şcolile şi bisericile ucrainene? În acest cadru politic, marcat de consecinţele grave ale invaziei, s-a convenit cu prim-ministrul ucrainean Denis Şmihal „racordarea cât mai strânsă a comunităţilor ce trăiesc de o parte şi de alta a frontierei comune”. Impecabil enunţ diplomatic, atingere fină de duh, altminteri, limbaj în dodii. Îndată ce se va pune capăt războiului, comunităţile din fostele provincii româneşti, trecute mai mereu sub tăcere, au nevoie nu de „poduri de flori”, ci de „racordare” la realităţile în mijlocul cărora trăiesc.         

Facebook Comments