Aurel-Crăciunel, miracol de Crăciun

0

De Lenuţa, fata cea mare a Cizmăresei, se amorezase George al lui Oancă. Ea era o codană frumoasă cu păr blond şi ochi trişti, albaştri, că doar ce murise de câţiva ani Trică, cizmarul satului şi tatăl ei. Cizmăroaica rămăsese singură cu trei copii mici. Lenuţa acum de-abia împlinise 16 ani, Ştefan avea 10 şi Viorica 5 ani. George era un băiat nu prea înalt, cu o faţă rotunjoară, care exprima blândeţe. Era plăcut şi vesel, îl plăcea şi Lenuţa. Mamă-sa, Maria – Cizmăroaica, însă îi cunoştea neamul de oameni cam înstăriţi, dacă aveau şi atelaj, adică un car cu boi. Dar oameni cam răi, iar George în faţa lor nu ridica ochii, adică nu le ieşea din cuvânt. S-au cunoscut tinerii mai bine şi venise vremea să plece George la armată, la Constanţa, la marină. S-au dus Oancii în peţit cu George de mână. Cizmăroaica i-a primit cum a ştiut ea mai bine: a tăiat o găină să aibă ce pune pe masă, a schimbat paiele din saltele şi din căpătâie. Aşa ziceau oltenii din Mischii, o comună doljeană la 10 km de Craiova, la pernă: căpătâi că puneau capul pe el să doarmă. Au stabilit să facă nunta când venea George din armată, că la marină se făceau atunci 3 sau 4 ani. Au stabilit Oancii ce zestre vor: vaca din bătătură, gardilop şi pat, adică mobilă, pământ, grâu, porumb şi un porc. Fratele Cizmăroaicii, care era negustor la Craiova, pe Madona Dudu (casa mai există şi acum, n-au vândut-o urmaşii) a fost scârbit de-a dreptul când a auzit pretenţiile lor. I-a privit pe peţitori de sub sprâncenele arămii cu ochii de oţel, care scăpărau de supărare, şi le-a propus să îi omoare pe soru-sa şi pe ceilalţi doi copii, de vreme ce le-au cerut şi cenuşa din vatră. Dar Maria cu inima ei de mamă i-a zis Lenuţei: „- Du-te maică după el dacă ţi-e drag, că nu ne lasă El, Dumnezeu, pe noi să murim!” Şi s-a dus Lenuţa la casa Oancilor, care au muncit-o ca pe o slugă. Şi asta n-ar fi fost nimic, dar cum ea şi George se cunoscuseră destul de bine, în curând urma să nască. Oancii au gonit-o la mamă-sa, dar unde să se mai ducă? Cizmăroaica îi dăduse ei tot… Şi-a luat o bocceluţă, ceva bani şi, la început de decembrie, a plecat să-l caute pe George. Mergea pe jos, se mai mileau oamenii de suflet şi o luau în căruţele lor. Cu chiu, cu vai, sărăcuţa a ajuns la Bucureşti după aproape trei săptămâni. De acolo ştia că ajunge mai uşor la George, la Constanţa. Numai că, neştiutoare cum era la 17 ani, n-a mai putut merge mai departe. Au apucat-o durerile facerii şi n-a mai ştiut de ea. Când s-a trezit, era înconjurată de măicuţe şi se pregătea să aducă pe lume un copilaş. A rămas la măicuţe până primăvara, când a găsit-o George şi a adus-o acasă. I-au rugat măicuţele să le lase copilul născut în ajun de Crăciun, dar n-au putut… George a avut şi el în sfârşit un cuvânt în faţa părinţilor. Le-a spus Oancilor că, dacă n-o primesc, el nu se mai întoarce acasă. De voie, de nevoie, au primit-o socrii, dar mereu îi aruncau vorbe otrăvite: „Să fi ştiut noi că veniţi doi, atunci să vezi ce zestre ceream!” Aşa trăiau oamenii la început de secol XX, greu, greu, greu… Pentru Lenuţa, copilul, pe care l-a botezat Aurel-Crăciunel, a fost alinarea şi miracolul ei de Crăciun!

Facebook Comments