miercuri, octombrie 28, 2026

Burduja: Poștași, vă ordon: Treceți Prutul!

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Compania Națională Poșta Română a inaugurat, astăzi, la Chișinău prima subsidiară externă, Poșta Română SRL, în incinta clădirii International Business Centre Skytower, la etajul 5.

Poșta Română SRL continuă astfel parteneriatul comercial cu Întreprinderea de Stat “Poșta Moldovei”, oferind publicului servicii complementare acesteia, chiar din Chișinău.

„Pentru început, operatorii de servicii interesați de tipar, insert în plicuri și distribuire din Republica Moldova le pot realiza pe toate, integrat, la Fabrica de Timbre, sucursală a Poștei Române. Totodată, prin prezența noastră pe piața din Republica Moldova ne dorim să creștem semnificativ volumele actuale și frecvența rutelor poștale dintre cele două țări. A fost o dezvoltare naturală a Companiei Naționale Poșta Română către Republica Moldova. În acest fel, aducem lumea mai aproape. Încercăm să creăm acest pod și în industria noastră, prin care să conectăm și mai bine cetățenii din Republica Moldova cu cetățenii României, a declarat Valentin Ștefan, directorul general al Companiei Naționale Poșta Română.

Deschiderea primei subsidiare externe a Poștei Române la Chișinău se înscrie în eforturile proiectului “România – hub logistic“. Prin acest proiect, printre altele, Poșta Română intenționează să sprijine integrarea spațiului geografic al Republicii Moldova în vederea dezvoltării unui nod logistic important în zona Europei de Sud–Est, precizează un comunicat al Poștei Române.

„Poșta Română a trecut Prutul și mă bucur să fim astăzi aici, la acest moment simbolic. Este o relație cu totul și cu totul specială și cred că se încadrează în acest vis pe care îl avem împreună, al spațiului digital comun”, a declarat, la rândul său, Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Vâlcea: Proiectele turistice Mirajul Muntelui și The Sky Road au ajuns pe masa ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene.

Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, i-a prezentat  ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Mihai Alexandru Ghigiu, două proiecte de...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI