joi, septembrie 17, 2026

Euro stagnează la 4,92 lei

Începutul de săptămână a fost pozitiv pentru leu care s-a apreciat faţă de principalele valute, profitând de nivelul redus al aversiunii faţă de risc, după apariţia informaţiei că autorităţile de la Beijing sunt pregătite să diminueze asprimea politicii „zero Covid”.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Cursul euro a scăzut lunea aceasta de la 4,9297 la 4,9207 lei, în timp ce transferurile din piaţă se efectuau în culoarul 4,92 – 4,928 lei. La începutul perioadei, media a fost stabilită la 4,9266 lei. O analiză BT Research prognozează „perspectiva continuării tendinţei de apreciere graduală pentru cursul mediu anual euro/leu, spre niveluri de 4,94 în 2022, 5,02 în 2023, respectiv 5,06 în 2024”. În schimb, analiştii BCR estimează pentru finalul anului viitor un curs de 5,10 lei/euro, considerând că „principalele presiuni de depreciere a leului provin dinspre deficitul de cont curent mare care s-ar putea ajusta marginal în 2023, dacă preţurile energetice de import vor fi mai scăzute”.

Indicii ROBOR au o tendinţă descendentă, apropiindu-se tot mai mult de dobânda de facilitate de creditare a BNR (rata lombard) care a fost stabilită luna trecută la 7,75%, iar cea de politică monetară la 6,75%/an. Indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut lunea aceasta la 7,78%, faţă de 7,71% în data de 27 iulie. Indicele la şase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât 7,96%, minim al ultimelor patru luni, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, la 8,22%.

Analiştii BT Research prognozează „că banca centrală ar putea continua ciclul de normalizare a ratei de dobândă de referinţă la următoarea şedinţă de politică monetară (în luna ianuarie), printr-o majorare cu 25 puncte bază la 7,00%”. Încetinirea economiei locale, sub impactul evoluţiei celei din zona euro, şi tendinţa de scădere a inflaţiei „indică o probabilitate ridicată ca BNR să reducă rata de dobândă de referinţă spre 5,50% la final de 2023, respectiv 5,00% la sfârşitul anului 2024”. Euro a crescut la sfârşitul perioadei la 1,0520 – 1,0585 dolari, ceea ce a făcut ca media monedei americane să scadă la 4,6726 lei, faţă de 1,034 – 1,393 dolari, în urmă cu o săptămână. La aprecierea ei au contribuit scăderea inflaţiei din zona euro în noiembrie, după 17 luni de majorare, la 10%, dar şi creşterea indicelui Sentix, care măsoară încrederea investitorilor din regiune, de la -30,9 puncte în noiembrie la -21,0 puncte în decembrie.

Slăbiciunea arătată de dolar s-a accentuat după ce Jerome Powell, preşedintele Rezervei Federale, a afirmat că instituţia poate tempera creşterea dobânzii de politică monetară la un pas lunar de 0,5%, după patru majorări consecutive de 0,75%. Deprecierea monedei elveţiene la 0,985 – 0,99 franci/euro a coborât lunea aceasta cursul de la 5,5142 la 4,9903 lei. Media lirei sterline a scăzut de la 5,7419 la 5,7178 lei.

Piaţa criptomonedelor a cunoscut creşteri în ultimele zile, însă analiştii anticipează revenirea pe scădere, cu bitcoin coborând chiar până la 10.000 dolari. Lunea aceasta, bitcoin se tranzacţiona în culoarul 17.085 – 17.415 dolari, iar ether fluctua între 1.277 şi 1.304 dolari.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Sorin Grindeanu, dezamăgit de propunerea de premier a președintelui Nicușor Dan. „Este greu de înțeles“

„Am luat act cu surprindere și dezamăgire de propunerea președintelui Nicușor Dan în ceea ce privește funcția de prim-ministru...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI