joi, octombrie 29, 2026

Primul tramvai nou ajunge la Craiova de 1 Decembrie

Circulația rutieră va fi restricționată în zona Bulevardului Dacia, timp de două ore, pentru a putea fi pus pe șine în depou

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Primul tramvai dintre cele 17 achiziționate de Primăria Craiova a intrat deja în țară, urmând ca în dimineața zilei de 1 decembrie să ajungă în depoul RAT, anunță primarul Lia Olguța Vasilescu.

Potrivit edilului-șef, circulația rutieră va fi restricționată în zona Bulevardului Dacia, timp de două ore, pentru a putea fi pus pe șine în depou, mașinile urmând să fie direcționate pe alte rute. „Acest tramvai și celelalte care vor veni în perioada următoare vor fi testate cu o încărcătură de 15 tone de saci cu nisip, până la parcurgerea unei distanțe de 500 km fiecare, pe timpul nopților. În afara faptului că vatmanii vor trebui să se familiarizeze cu ele înainte să iasă în trafic, vom verifica și dacă pe traseu mai sunt de făcut remedieri la peroane sau calea de rulare”, a precizat primarul, pe o rețea de socializare.
Tramvaiele construite pentru Craiova au o lungime de 27 m, cu 58 de locuri pe scaune și capacitate de 218 locuri, spațiu pentru persoane cu dizabilități, sunt echipate cu sisteme de diagnosticare, aer condiționat, Wi Fi și prize USB, fiind modelul Twist, cel mai modern proiect de tramvai al producătorului polonez PESA.

Articolul precedent
Articolul următor
- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Vâlcea: Încercare de mituire a unui polițist, soldată cu dosar penal.  

Un șofer aflat sub influența alcoolului a încercat să mituiască polițistul care l-a depistat promițându-i suma de 1000 de euro....
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI