La Spitalul Municipal Caracal sunt în derulare proiecte privind dotarea cu aparatură, creşterea siguranţei pacienţilor, creşterea eficienţei energetice a clădirilor, modernizarea şi dotarea ambulatoriului. Biblioteca, Muzeul şi Casa Hagiescu – Mirişte sunt în amplu proces de restaurare şi dotare, iar în cartierele mărginaşe Carpaţi şi Fânărie sunt în derulare proiecte sociale şi de modernizare. Alte proiecte cu fonduri europene în derulare în Caracal sunt cele pentru reabilitarea staţiilor de tratare şi de epurare a apei, precum şi cel de reabilitare şi extindere a sistemului de alimentare cu apă şi canalizare.
„În acest moment, în Caracal avem proiecte în derulare în valoare de 66,7 milioane de euro. Printre acestea sunt: restaurare bibliotecă, muzeu, la spital sunt investiţii totale de 11 milioane de euro şi le-aş aminti pe cele pentru dotarea cu aparatură, pentru creşterea eficienţei energetice, creşterea siguranţei pacienţilor, reabilitarea şi modernizarea ambulatoriului. Se preconizează în viitor şi alte proiecte pentru spital, ministerul pregăteşte aşa ceva, e vorba de un proiect pentru dotarea spitalului de şase milioane de euro şi de asemenea se mai dau încă două milioane de euro pentru construcţii de ambulatorii. Sperăm ca până în 2024 să avem pentru spital proiecte începute de 17- 18 milioane de euro“, a informat, într-o declaraţie de presă, primarul localităţii, Ion Doldurea.

Edilul a menţionat că municipiul Caracal ar putea beneficia şi de alte investiţii cu fonduri europene, fiind deja depuse şi aflate în evaluare alte proiecte, în valoare totală de 40 de milioane de euro. „Sunt în evaluare şi lucrăm deja în diferite faze pentru a câştiga timp, facem studii de fezabilitate la ele, astfel încât după semnarea contractului să putem face proiectare şi execuţie cât mai rapidă. Aceste proiecte care sunt acum în evaluare depăşesc 40 de milioane de euro“, a precizat Ion Doldurea.