Totul s-a petrecut în comuna maramureșeană Petrova, când maşina condusă de un tânăr în vârstă de 38 de ani a lovit un pieton. Şoferul nu a oprit însă la locul accidentului, ci a continuat deplasarea. S-a răzgândit apoi şi, după doar cinci minute, s-a întors şi şi-a agresat victima, un bărbat în vârstă de 27 de ani din localitate, după care şi-a văzut iarăşi de drum. „Poliţiştii din Vişeu de Sus au intervenit la un accident rutier în care a fost implicat un pieton de 27 de ani din comuna Petrova. Ulterior impactului, conducătorul autoturismului, un bărbat de 38 de ani din localitate, şi-a continuat deplasarea, părăsind locul producerii incidentului, fără încuviinţarea poliţiştilor. Ulterior, după aproximativ 5 minute, a revenit la faţa locului şi l-a agresat pe tânărul de 27 de ani, după care şi-a continuat deplasarea înspre Pasul Hera. Pietonul a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale“, a a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Ionela Cozma, citată de Agerpres.
Conform aceleiaşi surse, în cauză se efectuează cercetări în vederea identificării conducătorului auto implicat în evenimentul rutier, sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi lovire sau alte violenţe.


