La data de 25 iulie 2022, în jurul orei 16:22, un agent de securitate din cadrul unei societăți comerciale din municipiul Râmnicu Vâlcea a anunțat forțele de ordine că a fost găsită o borsetă ce conținea mai multe substanțe și obiecte suspecte. „În urma verificărilor efectuate de polițiști la fața locului, s-a constatat că cele sesizate se confirmă. Ulterior a fost identificat un bărbat de 29 de ani, domiciliat în Râmnicu Vâlcea, ca fiind proprietarul borsetei găsită abandonată în incinta centrului comercial. În borsetă se aflau 12 bile din staniol ce conțineau muguri vegetali de culoare verde-măsliniu cu miros înțepător. Totodată, a fost găsită și o cutie metalică ce conținea tot muguri vegetali de culoare verde-măsliniu și un grinder folosit la măcinarea resturilor vegetale. În continuare, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere fără drept de droguri de risc, faptă prevăzută și pedepsită de art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri”, au anunțat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.
Vâlcea: A fost găsită o borsetă cu droguri ce aparținea unui tânăr de 29 de ani
Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea a anunțat că a depistat un bărbat de 29 de ani care pierduse sau abandonase o borsetă cu droguri într-un centru comercial. IPJ a precizat că acesta este cercetat pentru pentru infracțiunea de deținere fără drept de droguri de risc.


