Schimb de imobile în buricul târgului între primărie și mitropolie
ÎPS Irineu dă școala pe cârciumă

După mai bine de un deceniu de procese, duhul împăcării a pogorât printre clericii Arhiepiscopiei Craiova și mirenii primăriei cu același nume. Vechiul diferend privind una dintre clădirile în care învață elevii colegiului Elena Cuza va fi definitiv tranșat, primăria oferind la schimb fețelor bisericești un imobil similar, amplasat tot în centrul Craiovei.

0

Tranzacția care așteaptă acum votul consilierilor locali are deja bnecuvântarea mitropolitului Irineu, care și-a dat acordul de principiu, și al primarului Lia Olguța Vasilescu, care a promovat proiectul pe ordinea de zi a ședinței de consiliu local din 29 iulie. „Art.1. Se aprobă trecerea din domeniul public, în domeniul privat al municipiului Craiova, a imobilului compus din  teren şi construcţie, situat în strada Fraţii Buzeşti nr.23, identificat conform anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Se aprobă schimbul de imobile între municipiul Craiova şi Mitropolia  Olteniei – Arhiepiscopia  Craiovei – Parohia Ortodoxă „Sfântul Ilie” – Craiova, ce are ca  obiect: a) imobilul compus din teren, în suprafaţă de 1.017 mp  şi construcție “Casa de Cultură a Sindicatelor”, situat în municipiul Craiova, str. Frații Buzești, nr. 23, proprietatea municipiului Craiova,  identificat în planul de amplasament si delimitare, anexa nr.2 la prezenta hotărâre,   şi  b) imobilul compus din teren, în suprafaţă de 1150 mp. şi  construcţie Corp B, situate în municipiul Craiova, str. Mihai Viteazul, nr. 12A (fostă str. Mihai Viteazul nr. 2), proprietatea  Mitropoliei Olteniei – Arhiepiscopia  Craiovei – Parohia Ortodoxă „Sfântul Ilie” – Craiova, Cartea Funciară nr 215612, identificat în planul de amplasament si delimitare, anexa nr.3 la prezenta hotărâre”, se arată în documentul ajuns pe masa consilierilor locali municipali.

Reversul medaliei: un miliard de lei vechi, chiria pe un an

Problema imobilului de la Elena Cuza, revendicat și câștigat în instanță de parohia craioveană mai sus pomenită și de Arhiepiscopia Craiovei e una care trenează de mai bine de un deceniu, municipalitatea încercând mai multe variante de a potoli apetitul imobiliar al fețelor biericești și a-i scăpa de evacuare pe elevii colegiului craiovean. În cele din urmă, cele două părți au ajuns la un acord, optând pentru un schimb între imobilul arhiepiscopiei de pe strada Mihai Viteazul, și cel al primăriei de pe strada Frații Buzești, fosta Casă de Cultură a Sindicatelor, amplasată oportun chiar vizavi de sediul Mitropoliei Oltenia. „Prin adresa nr. 2556/2022, înregistrată la Primăria Municipiului Craiova cu nr. 94889/2021, Colegiul Naţional Elena Cuza solicită sprijinul în redobândirea imobilului „Corp B” şi a terenului aferent din str. Mihai Viteazul, nr. 12A, Craiova, ce au fost retocedate Parohiei Ortodoxe Române „Sfântul  Ilie” – Craiova şi Mitropoliei Oltenia prin  Decizia Comisiei  Speciale de retrocedare nr. 1481/2007 şi aflat în multe litigii în instanţele judecătoreşti (…)Prin adresa înregistrată la Primăria Municipiului Craiova cu nr. 122691/2022, a Mitropoliei Oltenia – Arhiepiscopia Craiova isi exprimă acordul de principiu  pentru  efectuarea unui schimb reciproc  de imobile”, se arată în raportul întocmit de funcționarii primăriei Craiova. Aceștia mai citează și un document emis de conducerea colegiului Elena Cuza, care precizează că are nevoie de 100.000 de lei (un miliard de lei vechi) anual, pentru plata chiriei datorate Arhiepiscopiei Craiova, asta după ce, printr-o sentință judecătorească, fusese taxată cu 300.000 de lei pentru o perioadă de trei ani. Potrivit adresei directorului del Cuza, în clădirea câștigată de clerici își desfășoară cursurile peste 700 de elevi.

În sfârșit, liniște!

Clădirea de pe strada Frații Buzești, care e pe cale să intre în posesia Arhiepiscopiei a fost în milocul unui scandal în urmă cu ani de zile, pe când imobilul găzduia clubul Ambient, care dispunea la vremea respectivă și de o terasă. Mitropolitul Irineu reclama la vremea respectivă că nu se poate odihni în serile de vară, din cauza muzicii de la terasă, cerând intervenția autorităților mirene. S-a lăsat cu decinderi ale autorităților de mediu, cu șefa Gărzii Județene de mediu de la data respectivă, Ileana Șerban, venind personal să măsoare decibelii care tulburau preasfințita odihnă a mitropolitului. Între timp clubul s-a închis, iar prin trecerea imobilului în patrimoniul clerical poate fi transformat în stabiliment de post și rugăciune, pentru a elimina definitiv posibilitatea existenței unui local cu muzică deranjantă peste drum de mitropolie.

În palatul Înalt Prea Sfințitului Irineu va răsuna… liniștea

Facebook Comments