USR vrea să închidă centrul Craiovei pentru mașini, pe timpul week-end-ului, pentru întreaga lună august. Un proiect de hotărâre în acest sens va fi dezbătut în consiliul local municipal la ședința de la sfârșitul acestei luni.
„Pietonalizarea, chiar și temporară a unor artere reprezintă un pas curajos spre tranziția către un oraș al oamenilor”, motiveză consilierii USR, în documentația înaintată colegilor din consiliul local.
Inițiativa, semnată de consilierii locali ai USR a ajuns pe ordinea de zi a ședinței CLM de pe 28 iulie, fără a avea însă sprijinul executivului, atât raportul întocmit de Direcția Servicii Publice, cât și cel de la Juridic recomandând respingerea inițiativei. Funcționarii primăriei invocă printre altele lipsa unui aviz de la poliția rutieră precum și lipsa de fundamentare legală a proiectului.
În plus, închiderea străzilor AI Cuza, Unirii și Popa Șapcă în week-end ar duce la sufocarea traficului pe arterele adiacente, mai ales pe Calea București, susțin rapoartele întocmite de angajații primăriei.
Ultimul cuvânt aparține însă plenului consiliului local municipal Craiova, care trebuie să se exprime prin vot, săptămâna viitoare.




