Primele gaze naturale extrase din Marea Neagră au ajuns în rețeaua națională

Compania Black Sea Oil & Gas a început miercuri exploatarea gazelor naturale din Marea neagră, din perimetrul Midia, după ce ANRE a eliberat licența de operare, fapt care permite ca primele cantităţi de gaze să să ajungă deja în rețeaua națională.

0

Producția anuală de gaze naturale din perimetru XV Midia va asigura 10% din necesarul de consum național și aduce România mai aproape de cel mai mare deziderat privind securitatea energetică și anume, independența energetică. „Exploatarea în premieră a gazelor naturale din Marea Neagră va consolida capacitatea României de a asigura necesarul de gaze naturale din consumul intern și, astfel atingerea obiectivului de a fi independenți energetic. Asigurarea necesarului de gaze naturale din resursele proprii în procent de 90 la sută ne transformă într-o piață mult mai concurențială, mai ales în perioada acestor crize suprapuse. Guvernul României va fi mereu un partener al tuturor investitorilor care aduc plus valoare țării noastre și contribuie la bunăstarea cetățenilor noștri. Legea Off-shore permite continuarea proiectelor de exploatare a gazelor naturale din Marea Neagră, cu perspective de a transforma România în exportator de gaze în următorii ani“, a declarat prim-ministrul Nicolae Ciucă.

Nicolae Ciucă

Proiectul de Dezvoltare Gaze Naturale Midia (Proiectul MGD) cuprinde zăcămintele de gaze descoperite în anul 2007, respectiv 1995, situate la aproximativ 120 km de ţărmul României, în zona cu apă de mică adâncime a perimetrului XV Midia unde adâncimea apei este de 70 de metri.
În perioada 2018-2022 au fost finalizate investițiile necesare pentru exploatarea gazelor din perimetrul Midia, iar valoarea acestora este de aproximativ 400 milioane de dolari.

Facebook Comments