„Membrii BPJ ai PSD Dolj au luat act de dorinţa Danielei Gheorghiţa Barbu şi au votat, în unanimitate, ca propunere pentru funcţia de prefect al judeţului Dolj pe domnul Dan Diaconu, un om tânăr, din noul val de politicieni, cu experienţă administrativă, de şase ani consilier local municipal, inginer de profesie, manager al unei societăţi comerciale de succes. Îi mulţumim doamnei Daniela Gheorghiţă Barbu pentru activitatea din această perioadă şi îi urăm succes domnului Dan Diaconu!”. La prima vedere, acest anunţ făcut public de social democraţii doljeni la sfârşitul săptămânii trecute seamănă izbitor de mult cu anunţurile echipelor de fotbal care se despart, în principal pentru incompetenţă, de un fotbalist sau antrenor care a eşuat să se ridice la nivelul aşteptărilor. Oare incompetenţa să fie şi substratul acestei aşa-zise demisii? Sau în spatele gestului de pe acum fostului prefect Barbu i se ascunde o cu totul altă motivaţie decât clamatele „motive personale“? Public, aşa cum a fost în întregul său mandat, Daniela Barbu nu a scos „un cuvinţel“ despre demisie. Nici că e dată de bunăvoie, aşa cum spun reprezentanţii PSD în postare, nici că a fost împinsă de la spate să o facă. Mai mult decât atât, este de notorietate în oraş relaţia foarte apropiată pe care Barbu o are (o avea?) cu primarul Lia Olguţa Vasilescu. Dintr-o ilustră anonimă, primarul Craiovei a transformat-o pe Barbu într-o vedetă administrativă, „trăgând-o“ după ea într-un post călduţ de secretar de stat la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. După câştigarea primăriei şi părăsirea postului guvernamental, Daniela Barbu a fost retrasă la vatră şi aleasă viceprimar. De aici, următoarea demnitate oferită doamnei a fost cea de prefect al judeţului Dolj atunci când, la Bucureşti, s-a decis că postul de prefect revine PSD-ului. Astfel, în lumina acestor argumente, „motivele personale“ devin, brusc, străvezii! Cum să îndrăznească „invenţia“ Liei Olguţa Vasilescu să „iasă“ din rând atâta timp cât „datoriile“ pe care le are de achitat partidului sunt multe şi „costisitoare“?

Surse bine informate din interiorul Prefecturii Dolj susţin că, de fapt, Daniela Barbu a fost pedepsită deoarece ar fi îndrăznit să semneze un ordin de încetare a mandatului primarului comunei Şimnicu de Sus, declarat definitiv incompatibil de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Marius Dumitru pe numele său, edilul este unul dintre primarii PSD cu trecere la conducerea judeţeană a partidului, iar decizia luată împotriva sa chiar de către un coleg l-a determinat să facă un scandal monstru în interiorul partidului. „A venit şi la prefectură şi a făcut tămbălău, chiar dacă, din punct de vedere legal, nu are deloc dreptate. Ceea ce a făcut doamna Barbu este exact ce ar trebui să facă orice prefect dacă vrea să respecte legea şi să nu se trezească, peste ani, cu probleme penale“, ne-a declarat, sub protecţia anonimatului, aceeaşi sursă. O altă sursă, de acestă dată din interiorul PSD, susţine că, practic, Daniela Barbu a fost ameninţată cu retragerea sprijinului politic dacă nu îşi dă demisia: „A fost o şedinţă cu scântei. I s-a reproşat că a semnat hârtia de demitere a lui Dumitru în foarte mare grabă, chiar dacă i se spusese să nu o facă pentru că ar mai avea căi de atac. Acest lucru este total fals. Hotărârea este definitivă şi irevocabilă, ceea ce a făcut el sunt căi excepţionale de atac care nu înlătură efectele acestei hotărâri. Legal şi normal era să-i fie încetat mandatul primarului!“.
Ce se va întâmpla, pe viitor, cu Daniela Barbu este greu de precizat, însă, cu certitudine, noua propunere de prefect, Dan Diaconu, este o persoană mult mai docilă şi mai maleabilă, mulându-se, astfel, pe ceea ce se cere astăzi pe scena politică românească.