Vâlcea: Primăria Bujoreni înfiinţează serviciul de patrulare zi-noapte în localitate

La iniţiativa primarului Gheorghe Gîngu, Consiliul Local al comunei Bujoreni a aprobat recent instituirea pe teritoriul localităţii a pazei comunale. Serviciul de patrulare va fi asigurat pe timp de zi şi de noapte, în intravilanul şi extravilanul comunei, cu efective profesioniste, fondurile pentru susţinerea acestui serviciu fiind asigurate de la bugetul local, potrivit unui anunţ.

0

„Un echipaj va fi format dintr-un agent de pază şi un angajat al primăriei, aceştia asigurând monitorizarea video a localităţii, dar şi patrularea prin comună. De asemenea, va exista un post de pază permanent, deservit de patru agenţi de securitate instruiţi, antrenaţi şi dotaţi cu telefon mobil, bastoane, sprayuri lacrimogene, staţii de emisie – recepţie, fluier, lanternă, trusă de prim-ajutor şi extinctor. Dispozitivul de pază va fi asigurat de angajaţii unei societăţi avizate de către Ministerul Afacerilor de Interne (MAI) să desfăşoare astfel de activităţi”, mai precizează anunţul Primăriei Bujoreni.

Primarul Gîngu: „Vrem ca rata infracţionalităţii să scadă în comuna noastră”

„Cred că cetăţenii se vor simţi mult mai în siguranţă ştiind că 24 de ore din 24 vor exista patrule pe străzile din Bujoreni. Toate aceste măsuri vin de la sesizările cetăţenilor privind unele fapte ilicite, precum aruncarea gunoiului pe domeniul public sau privat, dar şi vandalism şi furturi. Sunt convins că se va dovedi a fi o măsură extrem de bună pentru că ne dorim o comună liniştită. La Bujoreni îşi au sediul foarte multe societăţi comerciale importante din judeţ, iar în comună locuiesc peste 5.000 de persoane. Vrem ca rata infracţionalităţii să scadă în comuna noastră, aceasta fiind una din misiunile agenţilor de pază, care vor colabora şi cu Poliţia şi Jadarmeria. Comuna Bujoreni este supravegheată video prin sistemul propriu, însă agenţii de pază vor mai avea printre atribuţii, pe lângă păstrarea liniştii şi ordinii publice, şi depistarea persoanelor care aruncă gunoaie în locurile publice, pe spaţiile verzi sau în şanţuri şi rigole, precum şi a celor care provoacă daune pe domeniul public sau privat” , a declarat  primarul comunei Bujoreni,  Gheorghe Gîngu.

Facebook Comments